Mini-blog-jurnal (1)

Am lipsit nepermis de mult pentru standardele mele de scris. Am fost ataaaat de ocupata, uneori prea obosita, alteori am trait un sentiment de inutilitate a scrisului pe blog si uneori am fost fericita. Sau oripilata, socata, prea buna sau prea proasta. Uneori m-am simtit echilibrata, alteori gat a sa inchid obloanele. Ce am de pierdut, cu adevarat, in afara de timp, care oricum nu-mi apartine?

Am adoptat o pisicuta noua, un motanel crem cu ochi albastri, pe nume Cezar. Are o micoza si e cam slabanog, asa ca trebuie cremuit zilnic si vitaminizat. Miki, senioara mata, primeste si ea vitamine, pentru ca a atentat la apa din acvariu si si-a imprastiat matele pe unde a apucat. Dupa indelungi meditatii, am decis sa acopar frumusetea de acvariu cu o fata de masa, pentru sanatatea matei din dotare.

Catelul m-a lasat leftera cu ultimul vaccin si microciparea, care au costat 200 de lei. Simpaticul cu colti albi musca exact cand nu trebuie, chinuie pisicile pe placul inimii, rupe ce prinde, imprastie de toate peste tot si haleste papica de catel destul de costisitoare. Cand iesim la plimbare insa, e cel mai cuminte catel. Ma urmeaza si fara lesa, e ascultator si azi a facut baita in lac, unde a si inotat putin. Ud era si mai frumusel ca de obicei, iar dupa plimbare a stat cuminte ca un ingeras.

Avusesem si doua zebre australiene la un moment dat, dar s-au pierdut printre coltii matei, care a reusit sa darame colivia din cui, sa deschida usita si sa lase multi fulgi pe podea. Eh, ce frumos am visat la puisori de zebra, si ce repede mi-a trecut…Asa ca am reinvatat un lucru: sa nu-mi fac planuri si iluzii. E clar, imi lipseste ceva pentru a fi calculata. Mai exact, nu prevad pericolele si subevaluez ferocitatea animala si umana. N-am crezut-o in stare pe motanica, de altfel foarte delicata, sa fie un pradator atat de crud si eficace.

N-am mai citit nimic. Am obosit de scris fara ecouri, pe muteste. De bani care vin doar ca sa se termine atat de repede. Parca si foamea s-a saturat de mine, caci nu mai simt decat o imensa oboseala. Cand barierele din jur mai cad, imi revad dusmanii, prezenti la apel, tot inarmati, la fel de ostili. Si atunci, ferec usile vietii, imi pun sapca pe ochi ca sa nu mai vad pe nimeni si traiesc asa, d-aiurea. Degeaba, accidental, ca toti muritorii…

5 răspunsuri la „Mini-blog-jurnal (1)”

  1. Suzana

    Am trait momente despre care am descoperit ulterior ca oboseala a fost mai mult o stare de spirit generata de ceea ce sau cine ma inconjura… Am vrut sa stii…
    Acum citesc un autor mai aparte, pe care l-am descoperit ‘aparent’ intamplator, dar iarasi spun ca intamplarile nu sunt ‘doar’ intamplari! Se numeste Eldon Taylor si are mai multe carti aparute la noi, dar „Alegeri si iluzii” si „Cred – cand ceea ce crezi conteaza”, chiar au contat! Uneori anumite carti apar cand ai nevoie de ele! 🙂

    Un weekend senin sa ai!

  2. Poteci de dor

    Am citit şi am tot încercat să îţi spun ceva. Dar nu ştiu cum, nu de sfaturi ai nevoie şi nu ştiu oricum ce sfat ar fi de dat. Dar îţi doresc să îţi recapeţi forţele şi să fii bine.

Lasă un răspuns