Fata cu Iris

suspendat, chitara, arc, multumire, pamant, jocuri, voce, perla, par, casa, noapte, pastreaza

Tema: Traim, sperand

Am fost mereu fata care asculta Iris. Pe vremuri, erau doua tipuri de fete, blondele care beau bere si ascultau Compact cu prietenii, si fetele care citeau carti si ascultau Iris. Si acum ascult Iris, caci imi da speranta. Nu am chitara ca sa incerc sa trimit sperante aiurea in univers, nici voce sa inspir licuricii din noapte. De aici, din casa in care traiesc, intr-o noapte tulbure, dar nu atat de tulbure incat sa nu intrevad o perla lucind in mal, un vis vechi suspendat in neant care inca nu a murit de tot, cu degetele trecandu-mi prin firele de par albite, traumatizate si rarite, folosesc un arc si trimit sageti reale inapoi de unde au venit.

Gandurile fac jocuri ciudate, ametitoare, innebunitoare, se joaca cu mintea si sufletul meu si nu ma lasa in pace. Ma ascund pe podul suspendat dintre emisferele cerebrale si caut un neuron de multumire, axoni care nu au uitat ca ce e facut din pamant in pamant se intoarce si nu se supara, nu se sperie, nu isi urasc soarta, doar se lasa purtati acolo unde le este locul.

Imi folosesc simturile si creierul ca sa mai ascult inca odata melodia care da speranta, Strada Ta. Imi amintesc de o strada anume unde gaseam doi ochi caprui interesanti. Dincolo de vorbe care ma faceau sa-mi doresc moartea, dincolo de gesturi sinistre, auzul meu imi transmitea ganduri letale, dar vazul si inima imi ziceau mai asteapta, mai ai rabdare, raul va trece. Raul va pleca din tine, din lume, din oameni, am speranta asta, inca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *