Habarnam sa scriu

Habarnam sa scriu, exact cum habarnam sa traiesc. Canicula si cateva replici intr-o doara, plus un trecut nefericit, plus o lehamite de vara, mi-au supt orice inspiratie. M-am uitat la altii cum traiesc si nu am egalat nici in prelungiri. Habarnam de ce.

Tot incerc sa scriu povestiri, povestioare, eseuri, aflu de bine si de rau, apoi cumva totul se opreste. Se opresc ideile, motivatia, randurile mi se par false, vorbele goale, intamplarile de-a dreptul neverosimile, scrisul sub orice critica.

O oboseala imensa a pus stapanire pe mine, de parca zilele insele curg in van. Vorbele, faptele, ideile, lucrurile, oamenii, animalele, imi par ca curg in alt film, unul vechi, expirat, de epoca. Orice as schimba, tot cu mine raman, cu acelasi CNP, fara puterea de a ma reinventa la 180 de grade. Degeaba as avea nevoie de o zi la Polul Nord, daca exista atatea bariere intre mine si idealurile mele incat pana si drumul la supermarket e o corvoada plicticoasa.

Sunt plata precum o farfurie fara margini, toate au cazut de pe mine de parca m-as fi dat cu un antiparazitar atat de puternic incat mi-au cazut si ideile, si neplacerile, si bunele, si relele. Doar cuvantul ma ajuta sa ma regasesc, sa-mi amintesc ca totusi sunt cineva anume, nu o anonima Joanne Doe. Poate ziua de maine va aduce un sens, o nevoie de a sta treaza, de a misca lucrurile iarasi si iarasi in zadar, pui de Sisif ce-mi stai ascuns in suflet.

Poate maine nu voi mai simti o coplesitoare nevoie de a ocupa un pat gol, de a ma afunda in el si de a uita ca trebuie sa traiesc doar pentru ca n-am murit. Atata stie organismul asta al meu, sa ma impinga sa ma hranesc, sa ma spal, sa incerc sa infaptuiesc lucruri de viitor. Tot el imi va spune intr-o zi basta, cucoana, habarnam de ce, dar nu se mai poate nicicand, nicicum, niciunde.

Poate e doar mult prea cald si transpiratia s-a scurs cu tot cu veselie, de-a lungul membrelor, a intrat in pamant, si de acolo a imbogatit plantele, insectele. Poate sunt un copac aproape uscat de soare, plutind in vant, cu radacinile smulse, cu crengile la pamant, plutind aiurea, nevazut, nicicand…

10 răspunsuri la „Habarnam sa scriu”

  1. Vienela

    La mine nu e deloc cald. Cu toate astea, simt fix-fix-fix acelasi lucru. Ai adunat aici toate gandurile mele. Cand afli solutia pentru a scapa de starea asta, da un semn, ca tare am nevoie de incurajari.

  2. pogaciblog

    Complicat. Totuși spuneți copac în vânt, măcar, chiar nevăzut , nestiut.
    E interesant și comentariul ăla cu soluțiile scumpe.
    Până una alta parcă arborati așa un zâmbet creator.

Lasă un răspuns