Nimeni ca ea

Pisica asta a mea e unicat, zau. Asa mata rea si desteapta nu am mai vazut. E deliciul si alintata vecinilor, vedeta micului teritoriu pe care il supravegheaza, oamenii ii dau de mancare, ii potrivesc zgarda cazuta, ma anunta ce a mai facut si pe unde a mai fost.

E o mata tinerica, cu mers leganat si haiducesc, slaba si elastica, a carei personalitate transpare in gesturi, in privire, in modul in care relationeaza cu celelalte mate si cu ceilalti oameni. Ochii ei verzi ma privesc de la distanta atunci cand plec. Se opreste la limita teritoriului ei si ma priveste lung, asemenea unui om, asemenea unui membru de familie. Cand nu ne-am vazut de cateva ore, vine de miri de unde si miauna indelung, se strecoara pe langa mine, nerabdatoare. Cand o strig, vine cu mers de felina, in graba sau incetisor, dar sunt sigura ca ma recunoaste dupa voce si ca-si stie numele.

Este o pradatoare innascuta, bataioasa, nu foarte prietenoasa, care inca isi disputa dreptul de a dormi mai aproape de mine decat motanul, numarul 2 in ierarhie datorita varstei tinerele si noutatii in gasca mea. E drept, sterilizarea a linistit-o mult, in sensul ca nu mai intra in calduri si nu o mai apuca nervii noaptea, cand darama cartile de pe noptiera one-by-one. A devenit, din pisicuta care nu iesea din casa, o adevarata aventuriera, dar nu a lipsit niciodata noaptea de acasa.

Deschide fermoare care adapostesc hrana, bea apa ce picura de la robinet, sare pe clanta si deschide usile, iese singura din casa cand am musafiri si intra cand acestia pleaca. Vaneaza cu succes muste si hrana altor pisici. Daca nu simpatizeaza vreo mata, devine vocala, dar nu se bate decat daca este provocata. Cand vede o usa deschisa, isi introduce capul si miauna, pentru a vedea daca e bine-venita in acea casa. Toata lumea o cunoaste, o mangaie si ii ofera hrana, dar ea vine mereu la mine, dupa ce a explorat imprejurimile dupa pofta inimii.

A renuntat sa mai fie agresiva dupa sterilizare si dupa ce, finalmente, a acceptat o alta mata pentru companie. A devenit sefa casei mele, in sensul ca ea stabileste ce animalut are dreptul sa traiasca aici. Pasarile au avut un final tragic in coltii ei, cainele era prea dur cu urechile sale, o alta pisicuta era prea moale si fragila, asa ca a ramas doar ea si motanelul roscat. Il lasa sa manance inaintea ei, se retrage diplomata cand acestuia ii e foame, dar nu pregeta sa il bata voiniceste daca cumva exagereaza cu dominatia.

https://youtu.be/UXqo3dOZ4MI

Ce mai, e frumoasa, bine-crescuta, speciala si desteapta, desi e doar o mata maidaneza din parinti anonimi, carora le multumesc ca mi-au scos-o in cale.

2 răspunsuri la „Nimeni ca ea”

Dă-i un răspuns lui Poteci de dor Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *