Celelalte scrisori către Rita, un mesaj poetic ascuns

E o carte lungă, grea, cu limbaj indecent, multe reflecţii poetice care se pierd printre aventurile fără perdea descrise în roman. Pentru mine, romanul este un urlet de disperare pierdut printre nonsensuri. Băăăi, voi nu mai citiţi poezie, mai ales poeziile lui Nicolae Labiş? Ce faceţi cu timpul vostru? Autorul ştie prea bine cu ce ne pierdem timpul noi, românii secolului 21: mergem la muncă, la cursuri, trăim căsnicii odioase, ne înşelăm partenerii, petrecem sărbătorile cu colegii şi mult alcool, ne lipim de oameni cu bani, ne trădăm fiinţa poetică zilnic şi uităm că românul s-a născut poet şi că, dacă există vreun motiv nemuritor de fericire românească, aceasta este poezia.

Ce mi-a plăcut este că numele personajului principal este Nic Labiş- ce putea fi mai clar de atât? Pentru a intra în odaia de fustangiu care *ute numai ca să ştie că nu a uitat să *ută a lui Nic Labiş, e musai să spui două versuri. Nic Labiş le va scrie pe peretele camerei de hotel în care trăieşte, va comite încă o aventură amoroasă şi apoi va trece la următoarea. La următoarea aventură sexuală, la următoarea poveste de viaţă cu aromă de sex care te face să râzi şi la următoarele versuri. Aventurile sunt memorabile, sexul este ceva descris precum orice alt act uman, complet banal dar cu caracteristici hilare, densitatea gândurilor autorului este uneori istovitoare, ceva ascuns printre rânduri m-a făcut să cred că mesajul cărţii e mai grav decât tonul uneori trivial al romanului.

Ca să mă păcălească, autorul a introdus un personaj feminin ideal, după care aleargă tot romanul, un personaj feminin decedat, căruia îi scrie acest roman intitulat celelalte scrisori…, plus că menţionează o iubire care l-a distrus şi un copil căruia nu-i poate fi tată. Uneori debordează de imaginaţie, alteori coboară în genunile sufletului uman, acolo unde există doar tăcere infinită. Însă după ce se cuplează cu femeia ideală, tânără, cuminte, care a ştiut o poezie gravă, lungă, personajul nostru deschide geamul şi urcă. Pur şi simplu, după atâtea căutări, după ce mărturiseşte că a găsit pi*da la care visa din copilărie şi femeia din care s-ar renaşte ca prunc, Nic Labiş urcă şi ne lasă nouă camera lui de hotel cu pereţii inscripţionaţi cu versuri. Plus o femeie tânără ce doarme în patul său.

Nicolae Labiş, poet român, denumit buzduganul unei generaţii, se pare că a fost asasinat de Securitate şi a decedat la data de 22 Decembrie, în Bucureşti. Ca un făcut, tot pe 22 decembrie a început Revoluţia din ’89. Ce coincidenţă…

Celelalte Scrisori către Rita este un roman despre faptul că am uitat să citim poezii, am uitat să învăţăm poezii, am uitat să ne iubim poeţii. Cartea poate fi cumpărată aici. Iar unele din poeziile lui Nicolae Labiş le-am citit online, ruşinată că am uitat cât de frumoasă este lumea prin ochii poeţilor:

Albatrosul ucis (Nicolae Labiş)

Când dintre pomi spre mare se răsucise vântul,
Şi-n catifeaua umbrei nisipul amorţea,
L-a scos un val afară cu grijă aşezându-l
Pe-un cimitir de scoici ce strălucea.

La marginea vieţii clocotitoare-a măriiSta nefiresc de ţeapăn, trufaş, însă răpus.
Priveşte încă parcă talazurile zării
Cu gâtul galeş îndoit în sus.

Murdare şi sărate-s aripile-i deschise,
Furtuna ce-l izbise îi cânta-un surd prohod
Lucesc multicolore în juru-i scoici ucise
Al căror miez căldurile îl rod.

De valuri aruncate pe ţărmul sec şi tare
Muriră fără lupta sclipind acum bogat,
Le tulbură lumina lor albă, orbitoare,
Aripa lui cu mâl întunecat.

Deasupra ţipă-n aer dansând în salturi bruşte,
Sfidând nemărginirea, un tânăr pescăruş.
Războinicul furtunii zvârlit între moluşte
Răsfrânge-n ochiu-i stins un nou urcuş.

Când se-nteţeşte briza aripa-i se-nfioară
Şi, renviat o clipă de-un nevăzut îndemn,
Îţi pare că zbura-va din nou, ultimă oară,
Spre-un cimitir mai sobru şi mai demn.

Orice ar fi, prin orice am trece, să nu fim un popor care-şi ucide poeţii prin uitare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *