Dilemele unui om mare care se simte mic

Cu cât înaintez în vârstă, cu atât am din ce în ce mai multe dileme. Cea mai nouă e de fapt şi cea mai veche, caragielească în esenţă: Eu cu cine votez?

Circoteca politică a reuşit să mă lase complet în ceaţă. Nu mai pricep nimic despre nimeni. Toată lumea vorbeşte, toată lumea are păreri şi toată lumea critică. Se găsesc puncte slabe fiecărui candidat. Mă şi văd în cabina de vot, jucând ala-bala-portocala. Sau închizând ochii şi lăsând ştampila să decidă.

Anyway, mai e cineva care crede că chiar contează cine conduce România? În condiţiile în care România e condusă de economia internaţională, de datorii şi de interesele financiare ale isteţilor din străinezia?

Alegerile mi se par un nou episod dintr-un serial cu actori mioritici şi un nou prilej pentru românii amatori de miştouri sa-şi ocupe mintea cu ceva. Meanwhile, copiii isteţi din România îşi construiesc afaceri, poziţii politice şi bani, mulţi bani. Mie mi se dă, ca la grădiniţă, o foaie şi o ştampilă cu care să colorez un nume la alegere. Ce drăguţ din partea lor, să ne întrebe cine vrem să ne fie învăţător următorii 4 ani!

Dacă e vreun domeniu în care românii excelează, acesta este minciuna. Se minte din ce în ce mai mult şi mai bine, în toate domeniile. Oamenii sunt sătui de seriozitate şi fac o glumă din orice subiect: politică, educaţie, sănătate, mediu. Suntem atât de ocupaţi să dezbatem opinii, încât nu mai avem timp de nimic. Iar totul devine extrem de relativ, prea puţin important, regulile se şterg până la dispariţie, singurele valori au rămas banul şi puterea. Iar votul nu-mi aduce, mie ca cetăţean, nici una, nici alta. E aşa, un fel de sărbătoare, ca liturghia de duminică.

Mai am şi alte dileme, gen ce carte să citesc ca să nu mă adoarmă instant, de ce plătesc cablu TV dacă aprind drăcia odată pe lună, când o să-mi permit o tabletă nouă, fără ecran spart, de ce nu-mi gestionez finanţele mai bine, etc. Mărunţişuri pentru politicieni, chestii majore pentru pigmei ca mine.

Înghit zilnic 3 vitamine ca să mă pot scurge dintr-o destinaţie în alta, iar la vot voi decide în funcţie de zodiac. Al meu, al candidaţilor, al ştampilei sau al datoriei externe? Ala-bala-portocala…

3 răspunsuri la „Dilemele unui om mare care se simte mic”

  1. adrianport

    Iti inteleg frustrarea – pe care o si impartasesc – dar nu-ti impartasesc credinta ca toti sunt la fel. Sau ca n-ai cu cine vota. Suntem dezamagiti pentru ca avem asteptari prea mari. Standardul nostru e prea sus, in timp ce standardul politicii noastre e la genunchiul broastei. Daca privim de-acolo, de unde suntem azi, se vede, parerea mea, ca intre catastrofa si mediocritate e o mare diferenta pentru viata noastra de zi cu zi.

Lasă un răspuns