Băiatul cu pijamale în dungi- John Boyne (review carte)
Ah, iarăși o carte despre Holocaust, mi-am spus când am început să lecturez cartea. Nu știu de ce, rămăsesem cu impresia că este un alt roman despre un băiat bolnav, despre comunicarea dintre un copil bolnav și unul sănătos, dar m-am înșelat.
În plus, mă așteptam să fie un roman romanțios, slăbuț, tocmai pentru că am tot citit despre el pe multe bloguri de cărți, în termeni neutri, relativ pozitivi. Și totuși, hai să citesc și eu ce citește lumea, că poeziile lui Labiș, sincer, sunt de o frumusețe răvășitoare și mă fac să mă simt mică-mică de tot, și inutilă.
Am început să citesc romanul și l-am terminat repede, în câteva ore sau o zi. Cam așa sunt toate romanele scrise în ziua de azi, ușor de citit, nici vorbă de stiluri și idei ce te țin captiv săptămâni sau luni întregi. Marea mea nemulțumire față de literatura zilelor de azi este tocmai această ușurătate a lecturii, superficialitatea cu care suntem tratați noi, cititorii, dar să zicem că ideea de final a romanului compensează aceste defecte ale romanelor contemporane.
Nu pot să laud cartea în ansamblu pentru că nu este o capodoperă stilistică, nu te captivează țintuindu-te în pat, smulgându-te din lumea exterioară cu forța romanelor lui Balzac, Sabato, Dostoievski sau Tolstoi, în general marii clasici. Însă recunosc, finalul cărții este cel puțin impresionant, chiar șocant.
Pe scurt, fiul unui comandant SS este mutat cu familia vis-a-vis de un lagăr, de unde vede oamenii cu pijamale în dungi. Într-una din plimbările sale solitare, se întâlnește cu un băiețel evreu, băiatul cu pijamale în dungi. Între cei doi apar discuții copilărești, crude pe alocuri, dar doar datorită inocenței copilului german. Într-un final, cele două tabere se amestecă, nu pot spune exact în ce fel, însă finalul te pune pe gânduri indiferent de ce tabere aparent diferite vorbim în viață.
Atenție la copiii noștri! Din inocență și curiozitate, ei pot oricând păși prea adânc în lumea ostilă pe care am creat-o pentru alții, pentru cei pe care îi urâm, îi izolăm și îi detestăm!
Nu ştiu de ce, dar am tot amânat să o citesc. Ceva parcă mă tot făcea să o pun la loc pe raft. Şi am uitat de ea.
Tot cu neîncredere am inceput-o si eu.