Mini-blog jurnal (2)

În această zi tomnatecă de noiembrie, din zodia Scorpionului, descopăr ce știam deja de zeci de ani. Este o zodie care nu-mi priește, scorpionul fiind mult prea pervers pentru toanta de Balanță, mereu prea orgolioasă, prea revoltată, în esență prea încrezătoare.

Hrana obișnuită îmi produce grețuri fizice și revoltă împotriva vechiului Eu, cel care-și stabilise câteva obișnuințe culinare din care nu mai voia să iasă. Dar hei, schimbarea vine când te aștepți mai puțin, exact ca și coșmarurile, gândurile negre, fobiile, temerile, singurătatea și boala. Și cine sunt eu, femeie de 40, să cred că urmează ceva bun în viața mea?

Mă simt ca o jucărie în mâinile destinului, obligată să urc o golgotă în văzul lumii, deși tot ce mi-aș dori este să mă ascund într-o grotă, odată pentru totdeauna. Cuvintele-mărgea mă mănâncă în palme, devin din ce în ce mai importante, mai importante decât viața în sine, decât ce fac, decât ce sunt. Le înșir ca pe niște mărgele de sticlă transparente pe un  șir de mătănii și mă rog sufletului meu să aibă milă de mine, să mă ierte, să nu mă condamne la moarte, să nu mă urască.

Știu că sunt neînsemnată, trecătoare, că ochii mei recunosc oameni din trecut și că nimic nu a decurs așa cum aș fi vrut. A fost prea mult pentru mine propria-mi seriozitate, așa că acum prefer  să citesc despre un sote de legume cu dovleac, să mă mir de spuma pe care o lasă șamponul în părul meu (wow, cât de multă spumă!), să ung cu cremă tenul care iubește mai mult gravitația decât soarele pervers de noiembrie, să înghit dimineața o pastilă care să mă țină trează în ciuda dorinței mele.

Încheieturile-mi sunt pline de rugină, ochii mei văd mai mult trecutul decât ce se află în fața lor, mă ascund sub activități mici, zilnice, iresponsabile, căci mi s-a repetat de atâtea ori că nu înțeleg nimic, că sunt o poamă, că mint, că inventez, că nu merit nimic. E o beznă a speranței în jurul meu, și tot ce pot să sper este că mă voi ierta că le-am permis să mă întristeze.

Neașteptat, citim un banc cu Bulă pentru copii, apoi dimineața am cui să înfășor un șal în jurul gâtului. Nici nu mai foloseam acel șal, deși îmi este atât de drag pentru că l-am cumpărat când eram tânără, slabă, frumoasă și fericită, fără să știu, bineînțeles. De bucurie că am mai smuls vieții o mică amintire cu o fetiță mică și un șal vechi și frumos, mi-am cumpărat cercei și inel de argint, metalul meu preferat.

Apoi m-am întors în hruba mea de nebunie și izolare, în care știu că lumea a trecut peste mine precum ghilotina peste capetele celor nevinovați, doar pentru că au intuit că, pentru mine, binele este un Must. Doar că mă simt din ce în ce mai rău, de parcă mai mult aș vrea să mor și să scap de corvoada gândurilor, obligațiilor, trădărilor, minciunilor și insultelor pe care trebuie să le ascult zilnic doar pentru că, deocamdată, nu am murit.

Etichete: cartim.ro,jocul cuvintelor