De ce-s singură la 40 de ani

E poveste lungă și plină de drame, dar merită povestită. Aveam vreo 15 ani când au divorțat ai mei părinți. Tata a plecat, noi am ramas cu mama in apartament, el si-a cumparat o mizerie de garsonieră, noi am facut foamea, nimeni nu a fost fericit. Nici înainte, nici după.

Pe la 25 de ani mi-am facut gagic. Iubire mare din partea mea, el nu voia casatorie si copii. Mama se imbolnaveste si moare, eu raman singura in casa, sora la facultate. Mai incerc cateva relatii, esuez, plang, intalnesc un tip, ma marit si fac un copil.

Începe scandalul casnic, cu insulte, certuri, dat afara din casa si lovituri. Moare si tata, tot de cancer. Fac depresie cu atacuri de panică, imi dau demisia, divortez, fostul sot ma evacueaza si preia copilul. Stau din nou singura, eu si antidepresivele. Fara job, fara copil, eu si gandurile mele.

Reusesc in final sa ma angajez. Incep sa ma uit iarasi dupa domni. Nici unul nu vrea o relatie. Sau spun ca vor, dar decid ca sunt prea nebuna pentru ei. Sau ca vor relatie fara obligatii. Si aici, dintr-una din relatiile fara obligații, imi ies doua liniute rosii. Tipul ma anunta senin ca se insoara si ca are pe cineva cu doi copii din relatii anterioare, dupa ce mie imi spusese ca mamica lui doreste o virgină.

Scormonesc rahatul pt ca domnul respectiv imi da impresia ca ar minți. Dupa ce ma face panarama, curva si toate cele bune, aflu ca e insurat cu 3 copii, el, care se dadea diabetic si steril. Il vad in fata blocului, il intreb daca e adevarat, ma ia peste picior (ce, te-am luat cu japca?). Ma enervez si incerc sa intru cu el in scara blocului. Moment in care tipul sare la bataie in vazul lumii. Vanatai, durere in umar. Declaratii la poliție.

D-aia sunt singură la 40 de ani. Nu ma cred superba, smechera, deșteaptă, dar am fost acuzata de fostul sot ca ma dau mare cu uniforma, asa ca am demisionat ca sa stau acasa si sa nu mai am scandal.

Concluzie: doi barbati de care am fost indragostita m-au lovit, cu vanatai, ambii m-au facut nebună. Ambii mi-au spus sa avortez, dar fostul sot a preluat el copilul. Concluzia finala: ultimul domn, care imi tinea lectii de moralitate, va dori si el copilul, daca e sanatos si dupa ce va creste. Am ajuns mama surogat pt diversi domni. Nu am dreptul sa-mi vizitez fiica cand vreau, ci doar cu permisiune.

Si asta pentru ca roata se intoarce si pt ca mama a facut pacatul de a divorta de un sot alcoolic. Ajunsa in rolul tatalui meu, imi frec rudele la cap cu singuratatea mea, cu pacatele fostului sot, dar obrajii se ingroasa si imi aud critici pentru orice gest din trecut. Eu sunt de vina pentru toate, prea ma plang pentru niste vanatai banale, dreptatea e de partea banului, taci si înghite.

Am fost un copil foarte cuminte, stateam in casa si citeam sau visam. Traiam in lumea mea, caci stiam ca orasul e urat si plin de bârfe. Ma vad silita sa retraiesc mizeria, saracia, abandonul si barfele. Nu am voie sa am partener. Cum aparea cineva, cum incepeau vecinii sau rudele sa faca observații. E prea tarziu, am 40 de ani, daca ma duc la munca sunt presata sa ma combin, sa aud ca sunt buna de pula, cand tot ce vreau de cand ma stiu e ori sa plec de aici, ori sa ma inchid in casa si sa nu stiu nimic. Nu vreau sa stiu ce suferinte au altii, nu mai vreau sa stiu nimic.

D-aia sunt singura la 40 de ani. Si acum, tacere pe aceste subiecte. Nu vreau sa ma marit, nu mai vreau copil, cariera, nimic. Vreau acasă. Singură.

8 răspunsuri la „De ce-s singură la 40 de ani”

  1. Emilia WONC

    Fiecare femeie are în spate un trecut, la unele e trist, la altele chiar e mai tragic. Discutam odată cu sora mea că probabil, fiecare om ispașește păcatele cuiva, ale străbunilor, ori ale părinților, ori ale vreo unei rude îndepărtate. Cred în așa ceva. Este o lege a bumerangului, numai că această lege nu e valabilă pentru cei care comit păcatele, ci pentru urmașii lor. Nimeni dintre noi nu cunoaște ,,sursa” necazurilor sale, ci individual,,își duce Crucea”.
    Eu înțeleg dorința singurătății și dezamăgirea totală în bărbați, de obicei la majoritatea eu le zic ,,purtători de organ genial masculin” fiindcă ei nu merită să fie numiți ,, bărbați ” .Se întâlnesc și oameni buni printre ei, dar foarte rar. Așa că în privința singurătății la 40 de ani, sau chiar la orice vârstă, numai niște dobitoci proști pot să judece, un om normal niciodată nu ar judeca și nu ar ,, analiza ” viața unei persoane. Fiecare trece prin diferite perioade și numai un om care a văzut ce înseamnă greul și răul poate gândi obiectiv despre așa situații. Eu am avut în viața mea fericirea de a mă regăsi în biserici, după discuții cu dohovnicul meu, altfel îmi ieșeam din minți, însă Dumnezeu m-a ajutat și mi-a dat putere, caracter să merg mai departe și să am încredere în viitor.
    Vă doresc credință, putere a sufletului și să nu deznădăjduiți niciodată, chiar de sunteți singură pe acest pământ!

  2. adolescentrebelcom

    E o poveste la care mi-e greu să comentez, dar în același timp, mi-e greu să tac. Că ai avut curajul să spui această poveste aici e un semn că ai forta să te reinventezi. Ți-aș spune că nu există problemă fără soluții, dar mi se pare neadecvat să ți-o spun acum. Dacă lași timpul să mai vindece din răni, soluțiile vor deveni vizibile. Femeile sunt foarte puternice!

Dă-i un răspuns lui monologpeblog Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *