Mini blog-jurnal (no.3)

Mey dragilor care mai aruncați ochii pe aici, să știți că am fost tare ocupată. Am gătit!

Pentru prima dată în mulți ani, am preparat cu mânuțele mele răcitură, salată Boeuf și salam de biscuiți. Am fost așa de hărnicuță, încât am făcut cumpărăturile și gătitul în aceeași zi. D-aia mi-am jurat să nu mai gătesc asemenea chestiuni complicate cât oi trăi. Că seara mă durea spatele și fundul (!) de parcă aș fi săpat gropi. Mai mult, răcitura nu mi-a plăcut, bașca am mai primit și complimente indulgente pentru ea, așa că mai mult au mâncat-o câinele și pisicile, care nu au comentat nimic- știți că animalele nu mănâncă ceva dacă nu le place. Salata Boeuf a ieșit simpatică, salamul de biscuiți a conținut prea mult lapte dar a mers de foame, deci clar nu mai îmi trebuie.

Dacă fac o socoteală, am cheltuit mult timp, mulți bani și multă muncă pentru câteva zile în care am mâncat alimente tradiționale, super-consistente, de Crăciun. Am avut o ocupație, dar sincer mă bucur mult că a trecut și mă pot întoarce la mâncatul pe sărite și la dormitul mult. La 40 de primăveri, mersul pe jos și statul în picioare mă doboară, apar dureri articulare și o lehamite vecină cu depresia.

Acum e ca și cum nu ar fi fost, mâncarea și Crăciunul. Aștept mizeria aia de An Nou și căcaturile care vor veni în 2020. Și micile bucurii, să nu fiu ipocrită, care sunt ca o gură de aer pentru un om care ar prefera să doarmă decât să trăiască.

Am visat ceva interesant azi-noapte. Eram o femeie blondă, rea, grasă, între două vârste. Am ajuns cu un tip într-o barcă pe un fluviu populat cu bărci motorizate. Doar barca noastră era trasă de o pasăre. Pasărea a pescuit un șarpe din apă și s-a înălțat cu el (și cu noi) în văzduh. Era fain. Din apă, ajunsesem în aer, complet necalculat și întâmplător.

Supărată pe mulți, m-am dus să mă tund și m-am vopsit. Am obținut multe like-uri pe facebook. Like-urile nu țin companie, așa cum o face cățelul meu Reno. Același cățel care mi-a tăiat deja câteva cabluri. De exemplu, cablul de internet e franjuri, dar funcționează, probabil cu spiritul generos al Crăciunului ce-i curge prin vene.

Nu știu cum, dar orice aș face mă enervez pe oameni. Când le văd mutrele, m-apucă somnul. Sunt atât de miștocari, mincinoși și previzibili, mă simt atât de singură printre ei. Aș dormi continuu, dar se pare că tot nu mi s-a terminat ața vieții, fir-ar, și trebuie să continui să joc în mizeria asta de viață așa cum a poruncit cei puternici: singură, lovită, ignorată, criticată. Mwie la toți prietenii mei.

Am primit un telefon de care aveam mare nevoie, căci vechea mea tabletă își arăta circuitele de spartă ce era. Am idei ce ar supăra multe instituții ale statului, dacă ar fi capabili de supărare. Dar atâta timp cât leafa merge, prada se împarte la cine trebuie, iar oamenii se lasă atât de ușor păcăliți și înfrânți de viață, și mai ales unii de ceilalți, cui îi pasă?

5 răspunsuri la „Mini blog-jurnal (no.3)”

  1. Uirebit

    Fato! Poate c-ar trebui să te apuci să scrii o carte. O să-ți treacă și lehamitea, și cheful de gătit, și n-ai să mai consideri viața o mizerie.

    Scrisul unei cărți de dragoste e cel mai bun leac pentru depresie.

    Sau… alergatul.

    Alege!

  2. vax-albina

    Interesant vis.
    Bună ideea cu salamul de biscuiți.
    Un link la cărți se poate? Il trec la dorințe pentru 2020.
    Un an nou cu satisfacții pentru tine (oare ești cea care semna cândva altfel ? (Ioa…man) și cu animăluțe sănătoase.

Lasă un răspuns