Prețul dreptății

Tot nu m-am obișnuit să gândesc ca o ratată ce sunt. Adică tot mă văd nedreptățită de oameni și în imposibilitatea de a mă simți bine printre ei. Probabil ar trebui să mă culc seara în pat și să nu mă mai trezesc deloc, murind umilă și tăcută, fără să mai deranjez pe nimeni.

Ideea este ca soarta este inegală și nedreaptă, ceea ce știm. Adică: te naști în familie bogată/ săracă și nu decizi tu asta. Ești sănătos sau bolnav- nici asta nu poți controla. Ești frumos sau neplăcut- te poți doar înfrumuseţa într-o oarecare măsură.

Partea și mai dureroasă este când până și dreptatea asta pământească îți este interzisă. Să dai pe cineva în judecată costă o taxă de timbru care nu este accesibilă săracilor. Dacă nu ai bani, nu ai nici dreptate. Martorii unei fapte dispar pe parcurs, convinși că e mai bine să vadă ce trebuie văzut.

În cazuri de violență, se aplică legea junglei. Cel slab este vinovatul. El a provocat (vezi femeile violate). Cel care este silit să plece este vinovat (așa-i viața). În cazuri de abandon, cel abandonat are diverse tare care îl fac vinovat (e alcoolic, neplăcut, nu face curătenie ca la carte, nu mai e iubit).

Avocații costă bani, medicii costă bani, copiii costă bani, nunta și divorțul costă bani. Constat că banii fac regulile, nu oamenii sau vreun simț al dreptății. Banii stabilesc ce avem voie să facem și ce nu. Ei trăiesc în locul nostru, după legile proprii. Legislația este o poveste pentru copii, în care lumea ar putea fi frumoasă, cei slabi sunt protejați (în fapt n-are cine, căci lucrătorii statului sunt mereu ocupați, prea puțini, prea stresati, legea nu le dă dreptul la anumite acțiuni, etc). În realitate, săracii așteaptă zile, luni, ani, iar banii bogaților deschid imediat ușile. Legislaţia se revigorează pe loc când apar banii. Avocatul devine competent, judecătorul, care judecă de la înălțimea unui salariu cu multe zerouri oameni care trăiesc de pe o zi pe alta deodată știe cum să decidă viața omului.

Oamenii de rând se mint între ei pentru a obține mai mulți bani. E prost cine crede, iar cel care minte iese pe plus, în avantaj. Minciuna nu este considerată ilegală, deși minciuna este o înșelăciune, o înșelătorie. Vorbele critice nu sunt ilegale, deși ele provoacă multe daune sufletești. Etc.

Conform teoriilor celor care trăiesc din răstalmacirea faptelor, sunt vinovată. Am furat bani din casa fostului soț, în ciuda faptului că nu știam unde îi ține sau ce sume are la el. Am vrut să locuiesc singură, fără copilul meu, pentru că sunt nebună și mamă denaturată. Am sărit la bătaie în public, însărcinată fiind, asupra unui bărbat care îmi vorbea frumos și elegant. Sunt înaltă, grasă și port ochelari și pampersi. Am bani ascunși în boxă, milioane de euro, și d-aia îmi permit o sarcină la 40 de ani. Am adunat bani din practicarea ecuaţiilor de fizică atomică. Chiar cred că oamenii îmi sunt prieteni, nu sunt ranchiunoşi și îmi vor binele. Ei da, eu nu și nu, jeg de om, schizofrenica și rapandula (citat fost soț), nebună și panarama (citat tata bebe numărul 2).

Merg pe stradă și uneori totul pare normal. Oamenii circulă, muncesc, cumpără. Apoi îmi amintesc, iar senzația de normalitate îmi pare monstruoasă, pentru că e o minciună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *