Cauți jucării pentru câini? Uite câteva modele interesante

Iubitorii de câini știu cât de importante sunt jucăriile în viața unui câine, fie el cățel sau adult. Asemenea copiilor, câinii au nevoie să se joace pentru a-și stimula inteligența, musculatura și motricitatea. În plus, nu cred că există o metodă mai bună pentru a construi o relație bună cu companionul patruped decât un stoc de jucării pentru câini de la Buddies.ro.

Pe lângă celelalte accesorii necesare celui care are în îngrijire un prieten patruped, precum lesă, zgardă, ham, hrană uscată de calitate, cușcă de interior sau de exterior, jucăriile pentru câini sunt sunt un must-have atât pentru cățel, cât și pentru omul său. Joaca satisface nevoile de bază ale cățelului, și anume: nevoia de mișcare fizică, nevoia de companie, nevoia de distracție, nevoia de stimulare mentală, nevoia de a roade atunci când dentiția este în plină creștere. Pe de altă parte, joaca cu cățelul satisface și nevoile stăpânului său: nevoia de a stabili o relație de încredere și atașament cu patrupedul, nevoia de a dresa patrupedul, nevoia de a se distra alături de câinele iubit.

În funcție de rasa, vârsta și dimensiunile cățelului, joaca poate îmbrăca diverse forme: practicarea mușcăturii, alergarea după minge sau frisbee, aportul, sporturile canine, etc. Cu cât câinele este mai receptiv și avansează mai ușor, cu atât joaca poate deveni mai complexă, precum: exersarea simțului mirosului, exersarea abilităților de pază sau de companie pentru persoanele cu dizabilități. Însă pentru un câine de companie, există câteva tipuri de joacă de bază, pe care le poate practica, cu plăcere, orice câine cu stăpânul său.

Frânghia cu două noduri este o jucărie pentru câini extrem de accesibilă și folositoare pentru îngrijirea danturii patrupedului. Acest model de jucărie este confecționat pe dimensiuni variate, în funcție de dimensiunea cățelului. Cu cât talia câinelui este mai mare, cu atât dimensiunile jucăriei sunt și ele mai mari. Pe lângă faptul că ajută la menținerea unei danturi sănătoase, această jucărie este un mod excelent de joacă între patruped și om. Vă puteți juca astfel: țineți jucăria de un capăt și îmbiați cățelul să apuce de celălalt capăt; încercați să smulgeți jucăria din gura câinelui; oferiți jucăria atunci când sunteți plecat din locuință, pentru ca patrupedul să nu se plictisească singur.

Un frisbee de plastic este jucăria ideală pentru cățeii cărora le place să alerge mult timp, care au multă energie. Acest frisbee are o dimensiune universală de 24 de centimetri și plutește pe apă, ceea ce în indică și pentru câinii care ar sări în apă pentru a-și recupera jucăria preferată. Joaca cu frisbee necesită doar un spațiu larg, în care câinele poate alerga în voie, și timp din partea stăpânului. Frisbee-ul este o jucărie care antrenează cățelul pentru aport într-un mod amuzant și plăcut pentru ambii parteneri de joacă.

Vă puteți juca astfel: aruncați frisbee-ul la o înălțime cât mai apropiată de spectrul vizual al câinelui, la distanțe la început mai mici, apoi mai mari. Încurajați cățelul să vă aducă jucăria, apoi repetați.

Jucăria minge de cauciuc cu sfoară de 2 metri este special concepută pentru câinii cărora le place să muște. Pentru că stăpânii unui câine sunt responsabili cu dresajul acestora, această minge satisface nevoia cățelului de a mușca, fără a pune în pericol bunurile materiale și oamenii din jur. Mingea este confecționată dintr-un material foarte rezistent, așa că jucăria va fi un prieten de lungă durată pentru dumneavoastră și cățel. Pentru că este dotată cu sfoară, jocul cu mingea vă asigură un control asupra câinelui, a cărui atenție va fi canalizată către minge. Avantajul acestei jucării este că puteți ține sub control permanent mingea. În caz contrar, o minge aruncată prea departe, pe care câinele nu a observat-o la timp, se poate pierde și necesită deplasarea Dvs. pentru a o recupera.

Acestea sunt câteva dintre jucăriile cele mai simple, dar și cele mai de efect, pentru dvs. și cățelul dvs. De obicei, câinele are un anumit tip de joacă preferat. Cu cât identificați mai repede genul lui de joacă, cu atât mai repede vă veți putea juca cu el într-un stil plăcut și relaxant pentru amândoi.

Imaginile sunt preluate de pe magazinul online Buddies.ro, ale cărui date de contact sunt: Piața 1 Mai nr. 1-2, Cluj-Napoca, telefon: 0364-881.882, e-mail: contact@buddies.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *