Chestii de blogăreală de zilele astea

Iar am haladuit online peste limita maximă admisă. A fost interesant, deși nefructuos și cam inutil. Ca orice bloggăriţă, am căutat colaborări noi, proiecte noi, dar nu prea am găsit. Unii m-au refuzat, alții nu mai funcționau, restul e poveste.

Cam degeaba încerc, ca blogger mic, să răzbat. Lumea online este pătrunsă de vedete, influenceri, tineri frumosi cu idei noi, toți cu zeci de mii de Like-uri și zeci de mii de followeri pe Insta sau YouTube. Dacă încerc să pătrund și eu, e ca și cum mi-aș pierde într-o junglă de coduri, aplicații, reguli, muncă multă și neplătită. În spatele celor cunoscuți stă o echipă, în spatele meu e un perete alb.

Nu e bai, pentru că mie îmi plac blogurile scrise anonim, de oameni reali. Muzica bună, care-mi spune ceva. Filmele care ating un nerv hăituit. Odihna, țigara și propriile gânduri. Așa că profit de online ca să mă reconstruiesc puțin câte puțin, să mă exprim așa cum nu o pot face cu nimeni în viața reală. Am totuși nevoia primară de a crea, de a-mi expune părerea și speranța că, undeva, bătaia de aripi a gândurilor mele declanșează un uragan.

Am reușit totuși să montez Google Adsense pe câteva bloguri, ceea ce este deocamdată un miracol tehnic, nu financiar, pentru că e o procedură complicată. Am realizat primul meu vlog. M-am înscris din nou la SuperBlog. Încerc să recuperez timpul pierdut prin off-line.

Acesta este linkul vlogului meu. Ne vedem online. Știți că like, share și subscribe sunt opționale, dar m-ar bucura dacă ar veni pe bune.

4 răspunsuri la „Chestii de blogăreală de zilele astea”

  1. GEORGIANA SABINA

    Mi a placut foarte mult articolul, e greu sa razbati intr o lume asa mare cand esti asa mic. Eu de exemplu am 6 ani de cand fac asta si inca ma simt la inceput. Sunt atat de multe pe care nu le stiu si pe care vreau sa le invat.

  2. Poteci de dor

    Îţi doresc să reuşeşti, eu te admir pentru perseverenţă şi pentru curiozitatea de a încerca mai multe, pentru câte ştii despre ce înseamnă un blog, deci sunt sigură că vei creşte mare-mare.
    Te felicit şi pentru vlog!! Foarte mişto! Am văzut filmul şi mi-a plăcut şi mie mult, cum ai spus, abordează subiecte mai puţin abordate pe la noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *