Elefantul Meu, spune-mi o poveste
– Spune-mi o poveste despre mine, în
care să nu fiu doar cititor, ci și erou principal. Vreau să citesc sau să-mi citești o poveste despre mine, copilul tău. O poveste în care numele meu să apară pe toate paginile, o poveste frumoasă despre mine și cel mai bun prieten. O poveste care să se petreacă în orașul copilăriei noastre. Poți? Te rooog….Am citit toate poveștile din bibliotecă, dar nu m-am regăsit în niciuna dintre ele. Toate au nume diferite de al meu și se petrec în colțuri neștiute ale lumii, cu care nu mă pot identifica. Zi-mi, te rog, că ai o poveste și pentru mine, despre mine.
Elefantul de pluș din colțul noptierei privea neputincios în gol. Ochii săi ca mărgelele sticleau de dorința de a-i face copilului pe plac. Dar era mut, orb și nu știa povești pentru copii. Iar copilul care-l ruga atât de fierbinte parcursese mulți pași în lumea poveștilor, de la un copil căruia nu-i plăcea să citească la un copil care dorea să devină scriitor de povești pentru copii. Ce păcat că bietul elefant de pluș nu știa să inventeze povești pentru copii!
Așa că elefantul de pluș a făcut ce știa el mai bine să facă: a stat cuminte pe noptieră, a ascultat și a așteptat. Copilul creștea frumos, învăța bine la școală și părea că uitase de poveștile pentru copii. Doar uneori, seara, înainte de culcare, își lua în brațe elefantul de pluș și îi spunea povești inventate de el. Elefantul îl asculta vrăjit, căci nu auzise niciodată asemenea întâmplări fabuloase. Iar toate se petreceau în orașul lor, cu prietenii copilului devenit adolescent. Ani de zile, copilul și elefantul său de pluș au străbătut mări și țări, au salvat prințese, s-au împrietenit cu animale și personaje pozitive. Iar copilul povestea atât de frumos, încât elefantul de pluș credea că toate întâmplările erau adevărate.
Elefantul crezuse că va avea soarta tuturor jucăriilor de pluș și că, în cel mai bun caz, va sfârși uitat într-un colț, prăfuit și rupt. Însă într-o zi, copilul devenit adult îl luă într-o excursie.
Elefantul de pluș stătea acum cocoțat pe un birou frumos, la loc de cinste. Adultul cu suflet de copil lucra concentrat la un laptop. În biblioteca imensă din birou se aflau multe povești pentru copii, cu coperți cartonate și ilustrații frumoase. „Editura Elefantul Meu”, citi elefantul de pluș pe o carte de vizită, pe spatele unei cărți personalizate așezate frumos pe biroul prietenului său uman și pe ușa de sticlă de la intrarea biroului.
– „Elefantul Meu”, editură de cărți personalizate pentru copii. Îți vine să crezi că am reușit? Că am transformat un vis în realitate? Că suntem îndrăgiți de copiii cărora le trimitem povești personalizate? Că atâția copii cărora nu le plăcea să citească au devenit iubitori de cărți? Și pentru că mi-ai fost alături în toți acești ani, am dat numele tău editurii mele. Sper că nu te superi!
Adultul cu suflet de copil îi arătă elefantului de pluș un videoclip despre pasiunea și munca sa, editura „Elefantul Meu”, editura copiilor-eroi din cărțile personalizate pentru copii.
Elefantul de pluș făcu ce știa mai bine, ascultă și aşteptă. După părerea lui, cea mai frumoasă poveste pe care i-o spusese prietenul său vreodată era povestea prieteniei lor lungi, de nezdruncinat. Era o poveste adevărată, în care elefantul de pluș era personaj principal, ca și prietenul său. Povestea se întâmplase chiar în orașul în care copilăriseră împreună. Era cea mai reală, palpitantă și emoționantă poveste pe care elefantul de pluș o trăise vreodată. Era însăși povestea vieții lui și povestea unei prietenii de o viață.
Articol scris pentru SuperBlog 2020. Sponsor: Elefantul Meu.
2 răspunsuri la „Elefantul Meu, spune-mi o poveste”