Cum alegi un scaun? Evident, cu scaun la cap

În vremurile acestea de pandemie, în care nu muncim, ci telemuncim, scaunul ne-a devenit a doua casă. Cu această ocazie, în care ne petrecem timpul pe scaun mai mult decât de obicei, ne dăm seama cât de important este să avem scaun la cap atunci când alegem un scaun.

Scaunul trebuie să fie stabil, ca să nu avem supriza de a ne răsturna când ne este lumea mai dragă. Scaunul trebuie să fie comod, ca să nu ne doară spatele, gâtul sau zona sacrală dacă stăm pe el multe ore. Scaunul trebuie să ne permită o poziție comodă și schimbarea poziției, ca să nu ne afecteze negativ articulațiile și musculatura prin rigiditatea lui. Scaunul trebuie să se potrivească cu restul mobilierului, dacă vrem un design interior armonios. Scaunul trebuie să arate bine, ca să ne fie drag să îl folosim. Și în final, scaunul trebuie să permită folosirea lui în mai multe ocazii, adică să fie adaptabil.

Fiecare poate avea propriile cerințe privind scaunul ideal. Și mai ales, fiecare are propriile preferințe în ce privește stilul scaunului. Unii preferă tabureţii pentru simplitatea și stabilitatea lor, pe când alţii își doresc un scaun directorial sau un scaun de gaming. Pentru unii dintre noi primează designul scaunului, pe când pentru alții contează mai mult materialele din care este confecționat acesta.

Pentru mine a fost o revelație să descopăr cât de mult a evoluat scaunul ca aspect și cât de variată este oferta actuală de scaune. Există scaune de bucătărie, de bar, pentru living, scaune rustice, toate cu design original. Materialele din care sunt confecționate scaunele sunt dintre cele mai diverse, de la lemn de calitate la piele, material textil sau aliaje de metale speciale pentru scaune. Dacă aveți nevoie de scaune, uitați-vă la oferta de scaune de la Bonami. Mai jos am pus câteva fotografii cu scaunele care mi-au plăcut mie, însă oferta lor este mult mai variată.

Creativitatea celor de la Bonami în ce privește oferta de scaune nu are limite. Însă și mai interesantă mi s-a părut oferta de fotolii de la Biano.

Și câștigătorul este…cu surle și trâmbiţe, cel mai cel din toate cele, fotoliul de mai jos:

Îmi plac aceste modele de fotolii de la Biano pentru că îmi oferă sprijin și pentru picioare, nu doar pentru trunchi și cap. Fotoliul este robust, rezistent, aspectuos și pare foarte comod. Este perfect pentru mine, căci eu prefer un fotoliu care să-mi permită o poziție relaxată în timp ce îmi țin laptopul pe picioare pentru a scrie. Deși nu am avut niciodată acest model de fotoliu, deja folosesc un taburete pentru sprijinirea picioarelor atunci când mă instalez pe fotoliul actual pentru a lucra. Însă e de preferat să ai un set de fotoliu și taburete decât să improvizezi cu ce ai prin casă.

Un scaun construit respectând principiile de ergonomie este diferența dintre eficiența la locul de muncă și dureri chinuitoare după o zi de lucru. Având în vedere cât de mult timp petrecem lucrând la calculator, un scaun sau fotoliu comod ne poate îndemna să lucrăm cu spor sau dimpotrivă, să scurtăm ziua de lucru pentru a preveni o postură incomodă și dureroasă.

Există o vorbă tradițională românească care ne spune cât de importante sunt scaunele pentru existența noastră. „Cu scaun la cap” înseamnă înțelept, matur, pentru că cei care lucrează de pe scaun sunt de obicei oameni cu studii. Eu cred că până și alegerea unui scaun trebuie să fie înțeleaptă, adică o alegere „cu scaun la cap”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *