Monocer

Azi m-am născut monocer cu cornul migrator,

de fiecare dată când mă apropii de cineva îmi crește imediat un corn exact în punctul

Unde pielea mea vrea să atingă altă ființă

În palmă, când vreau să mângâi, deși o fac atât de rar

Încât mi-e frică să nu mi se topească epiderma de dorință

Pe buze când aș vrea uneori să sărut cu adevărat,

Ca atunci când tremur de emoții

Pe braț când trec prea aproape de cel pe care îl urăsc

Și aș vrea în secret să îl rănesc

Chiar pe fund îmi crește un corn dacă cumva

Mă cuibăresc comodă în brațele unui El.

M-a trădat trupul, știe că nu mai iubesc cu patimă pe nimeni

Că nu mai plâng nopțile crezând că inima mea

Se va sinucide cu vreun cheag de lacrimi ascunse pe dinăuntru de prea mult timp,

Și transformate într-un chist deja.

Trupul meu și-a întors armele împotriva mea și nu am cum să-l pedepsesc

Nimeni și nimic nu mă mai poate atinge,

De ce m-aș mai strădui să mai trăiesc atunci,

Dacă emoțiile de mult programate nu mai apar ca trenul japonez

Poate e timpul potrivit pentru seppuku

Mă ating și îmi crește un corn în podul palmei

Apasă cu putere, mașină de carne, netrebnică femeie ce iubești doar

Curgerea liniștită a timpului spre înainte

Nu spre înapoi, când iubeai și încă nu aflasei că

Cel iubit te poate lovi cu aceeași lejeritate cu care te-a mângâiat,

Ambele stări fiind minciuni sfruntate într-un adevăr care îl încape doar pe el

Apăs cornul ca într-un seppuku, și iar mă răzgândesc

Mi-aș putea folosi neașteptata putere pentru a împărți

Lovituri de maestru wing chun,

Un corn în gât, altul în abdomen,

Încă unul în genunchi și inamicul e înfrânt

Dragostea nu e doar mângâiere, îmi spun,

Neconsolată că nu mai pot tremura lângă cei dragi, doar dintr-o atingere pe obraz atunci când dorm,

Dragostea e protecție și luptă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.