Blestem

Să ți se leșine bărbăția în fața oricărei femei

Să fii pentru totdeauna doar o slugă în fața ei,

Părul de pe picioare să ți se-mplânte până-n sânge

Intestinele să ți se facă fundiță, dezlegată doar de o fetiță

Unghiile să-ți crească după moarte într-o formă de șarpe-ncolăcit

Când urinezi să te doară ca o naștere

Să faci pietre la mansarda principală,

Pământul să nu-ți înghită rahatul, să ți-l întoarcă

În farfurie, în bere și-n tărie.

Să te huiduie morții numai pe tine, pe nume, noaptea-n cimitir

Să te urască maică-ta în adâncul inimii

Și să-i fie rușine de tine,

Să fiarbă gheața când te vede

Să-ți scuipe sub talpă atomii de oxigen

Ca să-ți explodeze bășicile dureroase

Și să-ți strice pantofii de fițe.

Să-nflorească plantele sterpe când te văd

Cu flori veninoase care te bârfesc cum m-ai bârfit tu pe mine

Că nu mi-ai lăsat morții în pace

Că mi-ai dăruit flori carnivore

Că ai strigat după mine noaptea, când nu te-auzea nime’

Că nu ai iubit nici mama, nici femeia din mine

Să te fure până și propriile celule

Părul să te tragă de păr, inima să te bată

Urechea să te țiuie, stomacul să te mârâie

Splina să te verse într-un ocean de fiere

Coloana să te tragă-n țeapă

Și toate acestea doar în tăcere, pe nevăzute și cu maximă durere

Niciun doctor să nu-ți găsească alinare

Să nu poți plânge niciodată.

Nici în Iad, nici de durere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.