Război

Un creier dezertase din război fugind din trupul unui soldat

Oarecare, ce plecase pe front nu foarte încântat.

Gândea pe câmpuri pustii, înfometat, înfrigurat

Și neînțelegând nimic. De ce bărbații tineri trebuie

Să meargă la război? Nu sunt ei oare mai fericiți

La muncă sau în familiile lor? De ce țara și-a trimis femeile

Și copiii departe, n-aveau carte și joc la foc de șemineu?

Nu mai era loc povești frumoase chiar pe nicăieri?

Apoi își aminti de tatăl său, un rus bogat

Ce-și alunga soția și copilul imediat

Ce îl deranjau. Și îl deranjau mereu pe imensul, mare semizeu.

Îi primea înapoi după ce-și deranjau toate rudele,

Mândru că toți le spuneau du-te-napoi, du-te și rabdă,

Că nu avem bani, suflet și loc și pentru voi.

Și au răbdat până au secat lacrimile, până au lovit

Pereții cu capetele lor, până erau să moară de cuvintele

Grele ale tuturor. Până când mama, străină, a plecat definitiv,

Fără copil, așa cum a vrut semizeul răzbunător.

Creierul înțelese că vine vremea fiecărui om

Să fie alungat din casă, din țară, în viața de apoi,

Dar prima înstrăinare și primul adevărat război

Este când nu mai încapi într-o inimă, niciunul dintre doi.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.