Alt criminal

Într-o seară de primăvară călduță

Stătea un psihopat în casă și-și lustruia cuțitul de masă

O femeie mergea liniștită spre casă, pe sub fereastra lui

Un câine încovrigat ciulise urechile

Luna zăcea pe cer oleacă luminoasă

Nicio stea nu cădea pe pământ și nici nu a căzut vreodată

Decât în figurile de stil

Când au intrat copiii în casă psihopatul a așteptat

Ca toți să adoarmă, mai ales Dumnezeu și conștiința lui

Ca să fie sigur că nimeni nu îl poate opri

Că nimeni nu îi știe planurile ca să le poată dejuca

Psihopatul era mândru că nimeni nu-i poate citi gândurile pe față

Nici în gesturi sau în inima care-i bătea mai repede deodată

Îl vor pedepsi dar va fi prea târziu atunci pentru copii

Vor vedea doar resturi de prăjitură și paharele murdare

De suc în chiuvetă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *