Zilele ciufulite se tratează cu MyCosmetics.ro!
Metodele de a mă exprima prin aspectul podoabei capilare m-au fascinat întotdeauna. Părul mi-a fost mereu barometrul stării emoționale. Pe el l-am îngrijit când mă simțeam bine în pielea mea. Pe el l-am tuns scurt când mă simțeam stresată și nu știam cum altfel să mă eliberez de gândurile negre. Și tot pe el îl coafez când simt nevoia de mă curăța sentimentul de a fi rămas blocată într-o existență cenușie. Putem spune multe despre un om dacă acordăm atenție felului în care își poartă părul. Unii cred și acum că puterea lor stă în pletele lungi (Samson), pe când alții preferă o tunsoare scurtă, de soldat.
Yep, chiar contează cât de lung am părul, dar și cât și cum gândesc! În prezent, am o tunsoare duală: partea de jos o port scurtă, cu un model realizat cu mașina de tuns (frunze, flori, fulger), iar partea de sus o port lungă. Dacă vreau să îl strâng, atunci îl strâng în vârful capului. Dacă îl vreau lung, îl las liber, în vânt. Cât despre culoarea lui, aici sunt deja cam obligată să îl vopsesc, pentru că vârsta își cere tributul sub forma firelor de păr albe.
Colorarea părului este un must pentru mine. Îmi place să experimentez diverse culori, în funcție de ocazie. De obicei, folosesc vopsele permanente, dar acestea vin în nuanțe naturale și sunt destul de dure cu părul meu. De multe ori, nuanța de pe cutie nu seamănă deloc cu culoarea din realitate, mai ales la unele branduri de vopsea de păr. Uneori simt nevoia de a experimenta cu culoarea părului, dar firmele cunoscute de mine nu oferă nuanțe speciale.
Opțiunile mele de colorare a părului sunt deschise doar la MyCosmetics.ro. M-am bucurat enorm să văd că pe MyCosmetics.ro găsesc spumă de colorare a părului (de la Venita sau Elysee) în nuanțe precum: roz, gri argintiu, roz închis, albastru azuriu, verde, turcoaz, albastru închis și alte nuanțe, una mai frumoasă ca cealaltă. Spuma se aplică pe părul uscat și spălat, iar culoarea rezistă timp de 10 spălări. Dar dacă vreau o culoare care să se spele a doua zi, pot alege, tot de la MyCosmetics.ro, un spray de colorare a părului de la Venita. Așadar, sky is the limit când vorbim de culoarea părului, dar cu condiția să știm de unde îl putem cumpăra la cel mai bun preț: MyCosmetics. ro!
Spray sau spumă, culorile îndrăznețe mă îmbie să adopt un look ieșit din comun. Pentru că oricum am o frizură care iese din tipare, următorul pas este o culoare neobișnuită. Faptul că aceste culori nu sunt permanente îmi surâde: dacă nu îmi place cum îmi stă, tot ce trebuie să fac este să mă spăl pe păr. Dacă într-o zi vreau să am părul verde ca pădurea, iar a doua zi îmi doresc șuvițe albe și roșii, spăl părul de culoarea veche și o aplic pe cea nouă!
Mai mult, aceste produse sunt un cadou excelent pentru prietena, mama sau fiica ta. Dacă ai rămas în pană de idei și vrei să îi oferi ceva deosebit și nu foarte scump (sunt foarte ieftine tuburile cu spray colorant pentru păr sau spuma coloranta), atunci alege una sau mai multe culori de la MyCosmetics.ro. Orice femeie își dorește să iasă în evidență, să atragă atenția fără să cheltuiască prea mulți bani. Se știe că anumite culori îmbunătățesc starea de spirit (albastru, verde, roz, etc), așadar vopsirea părului este terapie curată! Știai că femeile trăiesc mai mult decât bărbații? Oare de ce?
Ei bine, una dintre explicațiile sociologice ale longevității femeilor ar putea fi faptul că femeilor li se permite să arate mai tinere, să se vopsească și machieze.
Terapia placebo are un efect pozitiv asupra sănătății și dorinței de a trăi. O femeie care se vede tânără și frumoasă în oglindă va avea o sănătate emoțională mai bună decât una nevopsită, nearanjată, care își neglijează aspectul fizic.
Ideea de bază pe care o susțin în acest articol este că îndrăzneala de a-ți colora părul se va traduce doar în efecte benefice pentru spiritul tău. Vei fi percepută ca fiind mai tânără, mai plină de viață și mai deschisă, iar în timp vei deveni ceea ce pari a fi! Revitalizarea culorii părului înseamnă revitalizarea întregii ființe! De la un păr colorat la o viață colorată, e un singur pas, sub forma produselor Venita sau Revers de la MyCosmetics.ro.
Care este prima culoare cu care voi începe să-mi colorez viața? Ei bine, voi alege un albastru sau un violet, dar îmi surâde și argintiul. Eu abia aștept să pășesc în noua mea viață colorată, să fac o schimbare esențială de aspect fizic. Tu ce mai aștepți?
Superblog 2023
Un răspuns la „Zilele ciufulite se tratează cu MyCosmetics.ro!”