Trista soartă a unui şoricel de bibliotecă: începutul de după sfârşit
Sincer, am sperat că şoricelul de bibliotecă ne va scuti definitiv de lamentările lui patetice legate de amorul fulgerător pentru Doamna lui cu păr alb şi ochi superbi albaştri şi că faptul că ea nu i-a răspuns la scrisoare i-a fost îndeajuns pentru a renunţa la căutarea acului în carul cu fân.
Serios, chiar am sperat că a renunţat la visul de a întâlni o femeie pe care a văzut-o o singură dată în viaţa lui pentru doar două minute, care nu vorbeşte limba lui şi care nici măcar nu i-a dat un semn de viaţă! Că vrăjeala pe care mi-a spus-o ultima oară, de fapt ne-a spus-o tuturor, cu iubirea care i-a redat stima de sine şi curajul de a ieşi din nenorocita aia de bibliotecă este adevărată!
Dar se pare că nu sunt deloc expertă în psihologia şoriceilor de bibliotecă, căci altfel nu-mi explic cum se face că după atâta amar de vreme m-a asaltat din nou cu povestea lui de amor ghebos!
Şi să vă povestesc ce a mai făcut în ultima vreme domnul şoricel. Ei bine, cum este el functionăraş la bibliotecă şi are acces la internet toată ziulica, ce s-a gândit el: s-o caute pe doamna pe Google. Şi cel mai tare este că…a găsit-o, dragii mei! După trei luni de suspine, de poveşti la cafea, după ore întregi de lamentări la urechea mea despre o doamnă trecută din prima tinereţe pe care a zărit-o şi pe care nu o poate uita, a găsit-o! Mare e grădina Domnului!
Şi după ce a găsit-o pe Internet şi a aflat unde se află acum, a pornit în căutarea ei, a ajuns la aproximativ 5 metri de ea, asta chiar azi dimineaţă la orele 11:00, şi l-au apucat bâţâielile: că el are emoţii, că s-o întreb eu nu ştiu ce prostie inutilă. Bineînţeles am plecat amândoi cu coada între picioare, eu dit-a-mai bloggeriţa, el dit-a-mai bărbatul, că doar nu credeaţi sincer că e vorba chiar de un şoricel! Doamna ne-a răspuns amabilă la întrebări şi atât! End of story! Da, după trei luni de căutări asidue, a găsit-o şi a fugit de ea ca un …nu ştiu cum să-i spun.
Pe drum a plâns ca un copil. Că ce frumoasă este. Că nu se aştepta să o găsească acolo la ora aceea, el venise doar în trecere şi a fost chiar ciudat că dintre atâţia oameni care lucrează acolo, exact ea era la serviciu, la ora aceea, făcându-l să înnebunească de neputinţă. Că în continuare o visează cu ochii deschişi, fără a avea curajul de a o aborda…
Vă rog frumos să-mi spuneţi ce să-i spun aiuritului ăsta mic că m-a zăpăcit de cap! Ştiu următoarele lucruri despre Doamna lui: lucrează la un magazin online, este serioasă şi conştiincioasă de fel, şi va pleca către o altă filială, deocamdată necunoscută, a acestui magazin online în câteva zile, fapt care nu îndrăznesc să vă spun ce dramă constituie pentru domnul şoricel. Căci nu ştiu câtă putere mai are să continue cursa aceasta contracronometru, ea fiind mereu pe drumuri, cum am mai spus, iar el fiind ţintuit de serviciul lui de birou. Între noi fiind vorba, cred că e foarte aproape de a renunţa…
Şi mai ştiu că deviza magazinului unde lucrează Doamna este: Promisiuni respectate. Din 1999. Păi măi nemernic mic ce eşti, (îmi vine să-i spun, dar mă abţin), nu ai promis că ai să o găseşti, că ai să-i vorbeşti, că ai să-i spui cât de mult bine ţi-a făcut simpla ei prezenţă, că vrei să o cunoşti, să vorbiţi? Ştii cât de greu este să găseşti o persoană care se ţine de promisiuni în zilele de azi?
Eu una aş proceda cam aşa: aş întreba-o despre preţurile produselor IT, despre promoţiile la monitoarele alea faine pe care le-au postat pe pagina de Facebook, i-aş lăuda meseria şi aş invita-o la cafea ca să-mi mai promită ceva în plus, un ultim lucru. Şi la cafenea aş ruga-o să asculte ce am de zis.
Şi ar trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi, zic eu…
Scrisă pentru Super Blog 2012, sponsor magazinul online OKTAL.ro