Dacă nu aş fi iubit cărţile
Mă întreb unde aş fi fost acum dacă nu aş fi iubit cărţile. Prin ce cotloane ale acestei lumi obscure m-aş fi rătăcit dacă nu aş fi ştiut, deja, atât de multe de la prietenii mei dintre coperţi. Pe la ce colţuri obtuze de lume m-aş fi oprit dacă mintea mea nu ar fi citit despre lumi mai bune, despre oameni şi despre sufletele lor.
De-a lungul timpului m-am îndrăgostit de multe cărţi. De Martin Eden, a cărui ambiţie de a-şi depăşi condiţia nu i-a folosit în final la nimic, căci omul nu poate creşte nelimitat fără a-şi pierde mecanismele de auto- apărare. De Tică din Cireşarii, a cărui copilărie m-a învăţat să o iubesc pe a mea. De Ernesto Sabato, care scrie despre adolescenţi nefericiţi în fraze splendide care te ajută să treci peste tot răul din propria-ţi viaţă.
Nu ştiu cât de mult m-am iubit pe mine la începutul vieţii, dar ştiu că am iubit mult cărţile. De jos, din negura cu care mi-am pornit drumul în viaţă, am avut acces la lumi cu soare, la oameni de hârtie care m-au învăţat că viaţa începe şi se sfârşeşte de mai multe ori decât am crede.
Am învăţat să citesc cu Povestea Califului Barză. Am învăţat că dulcea copilărie se pierde cu fiorii primei iubiri când am citit Cireşarii. Toate pe lumea aceasta cer sacrificii, însă viaţa trăită aşa cum trebuie, cu prieteni adevăraţi, este o creştere continuă.
Mă întreb de multe ori de ce şi astăzi cărţile sunt cei mai buni prieteni ai unui copil. În lumina evoluţiei actuale a societăţii consumeriste, cărţile sunt considerate un produs de lux şi, aşadar, o fiţă. Cărţile costă mai mult decât postările de pe Facebook, asta e sigur. Însă cărţile oferă între paginile lor un suflet care se articulează în multe cuvinte, o gramatică ireproşabilă, soluţii la probleme pe care nici nu ştiam că le avem şi perspectiva unor lumi ascunse privirii profane. Căci cărţile au puterea magică de a ascunde şi dezvălui lumi vechi şi lumi noi, în tonuri de culori care ne ascut simţurile, inteligenţa şi ne dezvăluie propriul suflet.
Iubesc şi azi cărţile. Deşi nu mai au loc în bibliotecă, le îndes pe sub paturi, pe deasupra dulapului sau în cămări, debarale sau boxe. Dacă nu-mi mai cumpăr mie cărţi, cumpăr celei mici. Şi când toate posibilităţile de a cumpăra cărţi, de a le depozita te miri unde se vor sfârşi, voi scrie la rândul meu o carte. Sau măcar un jurnal.
Îi mulţumesc Soniei că mi-a amintit de puterea cărţilor de a schimba suflete, adică destine. Mă alătur proiectului Semn spre carte, în care dăruim cărţi unor copii defavorizaţi de soartă dar cu dorinţă de ascensiune. Până când voi strânge cărţile pe care le voi trimite eu însămi viitorilor oameni mari, doresc să dăruiesc unui cititor romanul Poşta, scris de Charles Bukowski. Tot ce trebuie să faceţi pentru a primi cartea este să-mi lăsaţi un comentariu prin care să-mi spuneţi ce rol au cărţile în viaţa unui copil. Cel mai frumos răspuns primeşte, prin poştă, romanul Poşta 🙂
Termen limită: vineri, 31.01.2014, orele 10:00 a.m.
