5 calități care ne fac rău

De mici suntem inoculați cu ideea că trebuie să fim buni. Și nu doar în sensul de generoși, ci buni ca specimen uman, adică având calități umane precum: frumoși, deștepți, cu personalitate, perseverenți și altruiști. Păi cum altfel sunt portretizați oamenii cu succes?

Frumusețea nu ne face mereu o favoare. Da, ne ușurează drumul în viață, dar atrage atenția celorlalți asupra noastră, crescând presiunea socială. Alegerile noastre devin previzibile. Exemplu: cam răruț un fotomodel inginer constructor, mai desuț soția unui om bogat. Cu nuanțele și excepțiile de rigoare, of course.

Inteligența ne zăpăcește. Prost sau insuficient orientată, ne face cârcotași de meserie, super- critici, chiar nefericiți. Opțiunile atât de simple pentru unii devin un calvar pentru inteligenți. A vedea în spatele tuturor aparențelor îți oferă satisfacția că nu ai fost păcălit precum alții, dar și sentimentul că lumea e un loc nesigur și arbitrar. Pe termen lung, inteligența obosește, căci impune standarde ridicate de viață.

Personalitatea e bună, dacă e cea potrivită. Din păcate, oamenii preferă pe cei care îi susțin, pe cei care îi aprobă, pe cei care îi corcolesc. Omul șefului nu va fi niciodată o personalitate combativă, cu păreri proprii pe care le susține. Personalitatea e bună, dar în filme, unde eroul principal este întotdeauna un…erou!

Perseverența, acest ingredient esențial al succesului, te duce pe culmile disperării dacă nu știi când să renunți. A merge pe un drum pe care nici tu nu mai crezi, doar pentru că ai investit prea mult și nu vrei să pierzi investiția de timp, bani, sentimente, te duce la un eșec sigur.

Altruismul e bun…la imagine. Dacă reușești să dai impresia unui om altruist dar să o duci bine și tu însuți, cred că e ok. Altruistul pur, cel care pune binele celorlalți în fața binelui propriu, este în primul rând un ideal, și în al doilea rând complet inutil. Oamenii își iau singuri ce vor de la viață.

Dacă stau bine să mă gândesc, orice calitate umană are reversul medaliei. Orice lucru poate fi măsurat din 360 de unghiuri diferite, și va avea de fiecare dată altă dimensiune.

În condițiile acestea, mai putem distinge calitățile de defecte? Omul bun de omul rău? Am văzut de atâtea ori oameni care în strădania lor de a fi buni, au devenit răi cu ei înșiși, și cred că le lipsea un sigur lucru pentru a fi echilibrați: simțul nuanțelor.

Lasă un răspuns