Aeromania salvează România!

Cui nu-i plac avioanele? Și nu mă refer la cele de hârtie, ci la avioanele reale, aceste mașinării superbe create pentru zbor. La păsările de metal care se desprind lin de pistă pentru a explora cele mai înalte culmi ale văzduhului!

Ei bine, pentru admiratorii zburătoarelor de oțel, luna iulie este extrem de generoasă în organizarea de spectacole de acrobație aeriană. Un prim spectacol se va desfășura în zilele de 13- 14 iulie 2013 la Mangalia, iar capitala României va fi gazda celui mai mare spectacol de acrobație aviatică în zilele de 27- 28 iulie 2013.

tuzlaSpectacolul din Mangalia se numește Aeromania și se va desfășura dimineața pe plaja Laguna din Mangalia, iar după- amiaza la aeroportul Tuzla. Aeroportul Tuzla este deținut de Regional Air Services și, din acest an, este deschis traficului aerian internațional. Spectacolul se anunță a fi grandios și va fi secondat de prezența membrilor Asociației Motocicliștilor din România și de formații muzicale și artiști precum Zdob și Zdup, Paraziții, Platonic și Mihai Mărginean (care este absolvent al școlii de pilotaj, dacă nu știați!). Toate detaliile legate de acest eveniment, inclusiv detalii legate de modul în care ajungem la aeroportul Tuzla, pot fi citite pe site-ul Aeromania. Pe undeva prin presa locală am citit că organizatorii desfășoară și un concurs de fotografie dedicat artiștilor în arta fotografică, dar mai multe informații se pot obține la fața locului.

Bucharest International Air Show aduce unii dintre participanții la Aeromania, dar aduce ceva în plus, croit pentru sufletul meu: miting_aviatic_aeroportul_baneasa_2013_1372852745flota aeriană a Ministerelor Apărării Naționale și a Ministerului de Interne. Mă încântă bineînțeles acrobații polonezi și români, dar undeva în sufletul meu îmi doresc foarte mult să văd evoluția aviației românești cu tradiție, a aviației militare. Evenimentul se desfășoară la Aeroportul Internațional București- Băneasa Aurel Vlaicu, iar programul este disponibil aici. Spectacolul intitulat Zbor în asfințit îmi amintește de momentul unic, emoționant, în care am trecut pe lângă aeroportul Băneasa și am văzut pentru prima oară o aterizare de la mai puțin de 500 de metri.

Urmează să mă decid în ce privește participarea mea la unul dintre cele două spectacole aviatice, dar până acolo mai este.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *