Istoria câinilor mei
Mi-au plăcut animalele de mic copil. Am avut la un moment dat peruși, broscuțe țestoase, cățel, porumbei și pisică. Noroc că locuiesc la casă și că am o curte mare!
Am iubit animalele și le-am tratat pe măsura posibilităților mele financiare: cușcă sau colivie de calitate, mei superior pentru peruși, mancare Bosch pentru câini, pește pentru broaștele țestoase și hrană uscată de cea mai bună calitate pentru pisicuță. Ca urmare, am avut mereu animăluțe sănătoase care au trăit mult și bine la curtea mea.
Când eram mic copil, iubeam cățelușii mici, de rasă incertă. Tot ce mișuna în cartierul meu era luat sub atentă oblăduire, fiind hrănit de când era înțărcat, dăruindu-se o ceșcuță cu apă, un culcuș cald și joacă ce dura ore întregi. Când am mai crescut însă, am simțit nevoia să am un câine al meu, crescut de mine, care să păzească curtea și să mă anunțe când vine cineva. Am optat tot pentru câini mici, dar am adăugat la îngrijirile despre care am scris mai sus încă ceva: îngrijirile medicale acordate de un medic veterinar. Orice iubitor de câini știe cât de importante sunt vaccinurile pentru o viață tânără, de câte boli și de ce soartă cruntă sunt feriți câinii bine îngrijiți. De asemenea, nu doar vaccinurile sunt importante, ci și vizitele la doctor imediat ce este sesizat un aspect în neregulă. Promptitudinea mea în a duce câinele la doctor a salvat un pui de la parvoviroză, și cunoscătorii știu cât de mult înseamnă asta. Parvoviroza este o boală care, odată instalată, nu cruță viața unui cățeluș.
Când am mai crescut, am ales câini de talie medie sau mare, pentru că aceștia sunt mai pretabili la a fi câini de pază și protecție. În plus, există rase specializate, a căror genetică indică multe calități precum vigilența, atitudinea prudentă față de străini, lătratul puternic, ritmul rapid de alergare și rezistența fizică la efort, dar și inteligența ridicată și capacitatea de a se supune comenzilor venite din partea unui dresor sau a stăpânului său. Câinii de pază și protecție sunt însă capabili de multă afecțiune, însă aceasta este selectivă, fiind de obicei dedicată unei singure persoane sau familii.
Și pentru că am spus că scriu o istorie a câinilor mei, voi povesti pe scurt despre câinii mei și ai familiei mele, inclusiv despre cei care au trecut pasager prin curtea mea, fiind plasați în alte familii.
Prima este Teea, o cățelușă de rasă mică, incertă, de culoare roșcată. Teea este o prezență constantă în viața mea și a fost singurul cățel care nu a fost niciodată la doctor, fiind perfect sănătoasă până azi, la venerabila vârstă de 14 ani. Al doilea a fost un mascul pe nume Dido, un metis de șoricar scund, lung, cu blana neagră și labe groase și voce puternică de câine lup. Dido este acum paznic la o casă cu garduri înalte, unde poate păcăli pe oricine nu-l vede datorită timbrului său vocal. Al treilea câine este Toto, un câine ciobănesc german, primul câine de rasă, care are acum în vârstă de 8 ani. Toto este ținut în lanț pentru că este puțin cam impulsiv cu străinii. Prin curtea mea s-au mai perindat Argus, Tom, Milka și Siko, câini de diverse rase și mărimi pe care i-am salvat de la foame, stăpâni neglijenți sau accidente rutiere și care azi trăiesc în curțile oamenilor inimoși.
Cred că voi avea câini toată viața! Pur și simplu, nu concep o curte fără un blănos mic sau mare și fără lătratul lui plin de afecțiune pentru stăpân!