Hai la bal, la balul Royal!
Majoratul, ce ocazie minunată de a-ți serba intrarea în lumea adulților!
Pe vremea mea, majoratul se serba prin servirea unui tort cu 18 lumânări (și ce ne distram când nefericitul nu reușea să le stingă pe toatedintr-o suflare). Această ocazie a devenit prilej de întreceri bahice, come alcoolice și agațamente de o seară. La majorate fumam mai mult, ca să vadă și ceilalți că fumul iese mai negru acum, că am 18 ani, beam mai mult alcool, pentru că cei 18 ani împliniți făceau din ficatul meu fabrică de procesare a alcoolului.
Da, cam aceasta era atmosfera la petrecerile de majorat. Uneori proaspeții majori și prietenii lor mai spărgeau câte o sticlă în mijlocul străzii, just for fun. Și ne simțeam în sfârșit băgați în seamă pentru că părinții ne scuteau de prezența lor, iar cei puțin mai mari ca noi, Studenții, ne făceau onoarea de a ne considera suficient de interesanți pentru a se distra cu noi, picii de liceu.
Dar eu am altă idee de majorat, și anume întoarcerea la dulcele stil clasic, dar clasic de pe vremea scriitoarei Jane Austen. Pe vremea aceea, balurile erau ocazia ideală a capilor de familie de a-și scoate fiicele în lume pentru a le găsi tineri parteneri de viață. În zilele de azi nimeni nu se mai căsătorește la 18 ani, dar dacă am apela la rochiile și costumele secolului 18, și am practica la acel majorat dansurile specifice acelor timpuri, am obține o experiență de neuitat pentru participanți.
Rochii, evantaie, trăsuri trase de cai, restaurant cu specific internațional cu 150 de locuri, dansuri de societate, mai puțin alcool și mai multe discuții despre călărie și trasee montane ar fi ceva inedit pentru organizatori, dar și pentru participanți. Aș pune câteva condiții pentru participarea la majorat: accesul să se facă pe bază de invitație scrisă, în care se specifică vestimentația obligatorie, respectarea bunelor maniere din secolul 18, interdicția la telefoane mobile, participarea obligatorie cu părinții în cazul fetelor și posibilitatea de a invita rude apropiate pentru fiecare participant.
Cântatul la pian și la voce erau foarte apreciate la balurile acelor timpuri, așa că sunt bineveniți cei care studiază pian sau canto, și nu numai, fie ei majorați, rude sau prieteni ai acestora.
A doua zi, după ce tineretul s-a distrat până peste cap, urmează partea a doua a distracției, respectiv discuții în sala de conferințe cu capacitate de 150 de locuri. Mi-ar fi plăcut ca majoratul meu să nu fie marcat doar de o distracție de o seară, ci și de discuții privind consecințele statutului de adult tânăr. Aici aș considera necesare intervențiile adulților participanți, care vor ține discursuri sau prezentări folosind laptopuri, flipchart-uri sau video-proiectoare pentru a-și susține ideile. Și câte nu sunt de discutat cu proaspeții majori din zilele noastre: bacalaureat, studii ulterioare, intrarea în câmpul muncii, întemeierea unei familii, călătoriile instructive prin țară sau străinătate și alte subiecte la alegere.
Iar pentru ca balul să fie bal, trebuie să se organizeze la salonul de evenimente din Poiana Brașov al Hotelului Royal din Poiana Brașov. Aerul curat, peisajele muntoase, bucătăria internațională a restaurantului, dotările sălii de conferințe și capacitatea de cazare a hotelului pot susține cu succes multe tipuri de evenimente: nunți, botezuri, aniversări, team building-uri, petreceri de Crăciun, Paște sau Halloween. După un asemenea majorat, organizarea de evenimente în Brașov va căpăta noi sensuri și infinite posibilități.
Și pentru că hotel Royal din Poiana Brașov este situat foarte aproape de Lacul Miorița, o ieșire a domnițelor și cavalerilor la o promenadă pe lac, seara, este chiar indicată. Să vadă și domnii cum e să plimbi o fată cu barca, iar fetele să știe că feminitatea și mișcarea fizică nu s-au exclus niciodată. O plimbare prin pădurile muntoase din zonă ar înviora trupurile și mințile tinere, abia intrate în lumea adulților.
Mi-ar plăcea să aduc valorile unei epoci apuse în atenția unei generații invadate de tehnologie, care va fi extaziată aflând că hotel Royal din Poiana Brașov are și rețea wireless. Mi-aș plăcea să particip la un astfel de majorat, cu muzică clasică, cu discuții interactive între părinți și copiii deveniți adulți, cu dansuri de societate și costumații clasice, pentru a marca un eveniment unic, într-un mod unic și într-o locație unică: în inima țării, la Hotel Royal din Poiana Brașov.
Articol inspirat de proba „Eveniment la Royal”, scris pentru SuperBlog 2017.
Un majorat altfel. Frumos si diferit. Felicitari pentru articol.
Multumesc!