urban up

Urban Up, dă-mi orașul înapoi

Am copilărit la oraș și mi-a fost bine. Școala era aproape, străzile erau pline de copii, blocurile în construcție erau spațiile noastre de joacă iar câinii urbani, cei mai buni prieteni. Construiam căsuțe pentru câini și puii lor. Foloseam orice spațiu pentru a mă juca cu vecinii de la bloc și nicio amenințare nu plana asupra copilăriei mele. Mașinile erau rarități, iar strada era teren de fotbal sau volei, derdeluș, patinoar și pistă de biciclete. Orice copil putea merge singur pe stradă încă de la grădiniță, așadar libertatea de mișcare era foarte mare indiferent de vârstă. Copacii erau provocări pentru alpiniștii din noi, mai ales vara când mâncam fructe gratis direct de la sursă. Mașinile erau perfecte pentru v-ați ascunselea, barele metalice pentru bătut covoare erau adevărate piste de lansare pentru gimnaștii din noi. Când ai joaca în sânge, orice oraș este locul de joacă perfect, lipsit de orice restricție sau pericol.

Mai apoi, în adolescență, mașinile au acaparat străzile și trotuarele, iar nouă adolescenților ne-au rămas barurile și discotecile. Biliardul mi-a dezvoltat dexteritatea și imaginația spațială și nici nu aveam restricții legale la consumul de alcool sau țigări. Restul timpului îl petreceam la școală, rareori la cinema. Adevăratul meu spațiu de joacă au devenit atunci cărțile, pe care le citeam pe nerăsuflate, ademenită de libertatea de mișcare pe care o aveau gândurile mele. Fizic nu mă mai simțeam liberă deloc, spațiile urbane deveniseră deodată prea mici, plictisitoare și fade. Unde aș fi putut să-mi petrec timpul liber? Nu mai eram copil, ca să mă joc în fața blocului. Părinții deveniseră mai restrictivi, întrucât nu erau de acord cu libertinajul generațiilor post-comuniste. Iar eu m-am înstrăinat de orașul copilăriei mele, devenind celebră pentru faptul că nu cunoșteam orașul în care trăiam. Nu cunoșteam numele străzilor sau locația unor repere importante pentru ceilalți adolescenți. Eram asemenea unui turist pierdut în propriul oraș pentru că îmi dispăruse curiozitatea de a explora. În opinia mea, orașul nu avea ce să-mi ofere în afară de cele strict necesare vieții, adică școala, casa și magazinele de unde cumpăram haine și alimente.

Poate viața mea ar fi fost alta dacă mi-aș fi petrecut anii adolescenței în alt oraș. Poate m-aș fi simțit ca acasă dacă aș fi avut un cinematograf, un parc adevărat în locul aleilor presărate cu copaci răzleți și bănci scorojite de ploaie sau dacă aș fi putut alerga dimineața pe terenul de sport din cartier fără a fi urmărită de priviri ironice. Dacă aș fi trăit într-un spațiu urban plin de viață, idei novatoare și mișcare poate aș fi fost la rândul meu plină de viață.

Sau poate a fost vina mea. Nu eram pasionată de sporturile nautice populare în zonă, nu aveam resursele financiare necesare petrecerii timpului în localuri și nici nu aveam alt hobby în afara cititului. Cert este că eu-adolescenta și orașul meu am relaționat precum un prizonier și gardianul său neînduplecat. Eu eram doritoare să plec cu orice preț într-un loc în care să nu mă mai simt atât de încorsetată de trecut, iar el devenea din ce în ce mai inflexibil și acaparator.

Azi îl privesc cu alți ochi, pentru că s-a schimbat mult. Au apărut locuri de joacă pentru copii, bazine de înot didactic, terenuri de sport cu aparate de fitness în aer liber, ba chiar și o pistă pentru biciclete. Au fost construite clădiri cu arhitectură modernă iar fațadele blocurilor au fost reabilitate în culori vesele. Cu toate acestea, adolescenții de azi sunt absorbiți de lumea online, cu a cărei mobilitate orașul meu nu reușește să țină pasul. Da, mi-ar plăcea ca orașul să redevină al oamenilor, să ne putem mișca oriunde fără teama mașinilor, să folosim biciclete și alte vehicule nepoluante pe stradă, să ne petrecem timpul liber în mod activ, unii cu ceilalți, dar efectiv nu mai avem loc de mașini. Și cu tentația nou apărută a dispozitivelor mobile conectate la internet, mă îndoiesc că se va schimba ceva prea curând în orașele de provincie.

Orice oraș are secretele, misterele și oportunitățile lui, dacă ești dispus să-l accepți așa cum este. Urban Up! este un proiect inițiat de Asociația de-a Arhitectura, al cărui scop este facilitarea cunoașterii orașului în care trăiesc de către liceeni. În acest proiect, adolescenții învață să-și cunoască orașul și, astfel, să se dezvolte pe sine.

Cu acest articol am acceptat provocarea de a susține Urban Up!, un proiect inițiat de Asociația De-a Arhitectura, care le oferă elevilor de liceu o bună oportunitate de a-și cunoaște orașul. Proiectul a fost derulat în anul 2017 în cadrul programului „Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun”. Totodată, pot fi organizate ateliere și în 2018, fie în licee, în săptămâna Școala Altfel, fie ca activități ale Clubului De-A Arhitectura. Detalii găsiți pe http://www.de-a-arhitectura.ro.

 

 

Un răspuns la „Urban Up, dă-mi orașul înapoi”

Lasă un răspuns