Cugetarea de miercuri: care o fi misterul mentosanelor?

Sunt amatoare de mentosane de zeci de ani, când, conform folclorului familial, era să mă-nnec cu vreo două bucăți. Am fost salvată paternal, căci omul știal manevra Heimlich. Desigur, eu nu-mi amintesc episodul, dar se pare că a fost destul de sever- era să nu mai aveți blogger.

Și totuși, sunt mare amatoare de Mentosane. Sunt ieftine, încap oriunde, sunt dulci și lasă un gust mentolat plăcut. Perfecte când ai nevoie de o schimbare de gust sau miros neplăcut de tutun.

Pe când românii jelesc industria de pe vremea lui Ceaușescu, când toată lumea avea loc de muncă, apartament la blog și copii în bătătură, eu mă gândesc la misterul mentosanelor. Ele rezistă pe piață cel puțin de pe vremea Epocii de Aur și sunt încă iubite și consumate de români. Adicătelea, în comerț și afaceri e ca și în viață: nu scapă dinozaurii, afacerile mari, dar scapă furnicile.

Rontundele și parfumatele mentosane se găsesc în multe marketuri, super și hypermarketuri și nu am văzut om care să refuze un pachețel de mentosane. Sunt atât de plăcute la gust, au o textură numai bună de fărâmițat sau dizolvat, că nu preai am ce să le reproșez.

Dar știți ce mă impresionează mai tare? Discreția cu care mentosanele se impun în rafturile magazinelor și în buzunarele oamenilor fără ca cineva să facă tam tam pe tema asta. Uite, domle, mentosanele rezistă de peste 20 de ani pe piața românească, ba nici nu și-au schimbat amabalajul original! Sunt învelite în aceeași hârtie simplă, au același design, aceeași rețetă și aceeași calitate. Prețul este, precum am spus, modic.

Când le mănânc, am impresia că mestec zahăr cubic cu mentă. Nu sunt topitoare ca să se lipească de cerul gurii, nici prea tari ca să le poți sfărâma cu dinții, nu au nici publicitate, nici ambalaj sclipicios. Sunt ele, Mentosanele copilăriei mele, cele cu care am sărit în sus de bucurie în bucătăria părinților, cele pe care le-am cumpărat fericită acum câteva zile.

Eu și mentosanele avem o relație deosebită. Le simt alături ca pe niște prieteni vechi care nu se laudă, nu se schimbă pentru a fi admirate, dar sunt acolo, în raft, doar pentru copilul din mine.

Și sunt mult mai safe decât guma de mestecat, care conține diverse chimicale și savori nenaturale. Da, banala mentosană mi se pare o bomboană cu ingrediente simple. Îmi vine să fac un research pe tema mentosanelor, să aflu secretul ei, dar prefer vălul de mister și familiaritate cu care acest brand este înconjurat.

Și pentru că nu m-am putut abține, am dat un mic search pe Google și am aflat:

A fost produs sub forma de tablete, inventat in 1960 de un farmacist roman de origine germana angajat in cooperativa.

In timp, reteta a ramas in mare parte aceeasi cu o singura exceptie: in trecut, cand zaharul era rationalizat a fost utilizata dextroza pentru a putea mentine produsul pe piata.

In 1990 a aparut tot sub forma de tablete cu aceeasi forma, dar cu arome diferite decat cea de menta si se numea Ciclete.

Intre timp diametrul mentosanului s-a redus, dar concentratia substantei active este aceeasi, avand acum calitati mai puternice ca si produs igienic, antiseptic, mentolat, aparand si a treia forma a mentosanului si anume forma concava.

Mentosanele sunt produse de Colin Daily, fosta Cooperativă Chimică din București. Până în prezent, compania susține că românii au consumat peste 1 miliard de pachete de mentosan.

Dacă nu le-ați gustat, căutați-le! Sunt o lecție despre furnici, uneori mai rezistente decât dinozaurii.

Lasă un răspuns