Milan Kundera- „Identitatea” (recenzie carte)

Sunt fană a lui Milan Kundera de peste un deceniu și i-am citit romanele principale („Insuportabila ușurătate a ființei”, „Cartea râsului și a uitării”, „Iubiri caraghioase”) cu mare plăcere.

De obicei, autorul ceh care a scris și în limba franceză descrie relațiile amoroase ca pe ceva sordid, promiscuu, infidelitatea și fragilitatea cuplului fiind teme principale în romanele sale. Ei bine, „Identitatea” este un roman inedit chiar și pentru Milan Kundera, pentru că este vorba despre puterea iubirii de a rezista într-o lume în care cu greu ne păstrăm propria identitate.

O lume din ce în ce mai înstrăinată, o lume atât de diferită de lumea descrisă în romanele lui Alexandre Dumas, o lume în care prietenia interumană a fost înlocuită de diverse instituții sociale, aceasta este lumea în care trăiesc personajele lui Kundera. Nu ai cum să nu te recunoști și să te identifici cu ele, pentru că alienarea este vizibilă în societatea noastră. Ca și personajele romanului, mergem la serviciu purtând o mască, trecem prin tragedii personale pe care le înțelegem mult mai târziu și reușim să apreciem pierderile doar prin prisma libertății pe care ne-o oferă.

Romanul „Identitatea” conține multe reflecții despre societatea contemporană, despre barierele dintre oameni. Scurt și plăcut, romanul este o apologie a iubirii dintre un bărbat și o femeie, un cuplu nu foarte tânăr, fără copii, care se iubește cu adevărat.

Într-o lume dominată de porunca biblică „mergeți și înmulțiți-vă”, iubirea romantică se dovedește puternică, tumultoasă, pasională și intimă. Nu lipsesc aventurile, micile trădări, îndoielile și regretele, dar dragostea este mereu acolo, gata să învingă înstrăinarea, individualismul și gândul periculos de a rămâne singur, crezând că este mai bine așa.

Identitatea este un fel de poem în proză dedicat iubirii, cuplului și romantismului. Cartea este scrisă într-un mod cinematografic, cititorul putând vizualiza mental scenele romanului. Nu lipsesc pasajele filosofante, reflexive, dare dau greutate și credibilitate poveștii de iubire dintre cei doi protagoniști.

„Identitatea” este un roman scurt, curgător, estetic, original și delicat. Vulgaritatea cu care mă obișnuisem în romanele lui Milan Kundera a dispărut  complet, înlocuită de o poveste în care iubirea este posibilă, chiar și în lumea noastră alienată. Chiar dacă nu sunteți romantici, citiți romanul pentru frumusețea exprimării, originalitatea gândurilor autorului și pentru finețea cu care sunt descrise trăirile interioare ale personajelor.

Romanul poate fi cumpărat online de la editura Libris, click aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *