Sexul, marele meu OFF

Am înțeles destul de repede că sexul e ceva important. Abia începusem să port fuste, că tatăl meu a început să mă urmărească în parcul de joacă, ascuns după un cotidian. Lasă că am văzut eu că te uiți după băieți, mi-a spus într-o zi, după ce mă jucasem p-afară, alergând după băieți. Eu mă jucam, atâta tot. Din când în când, e drept, mă îndrăgosteam de vreunul dintre ei, pur platonic, și nu se întâmpla niciodată nimic.

Asta până când, la un moment dat, s-a întâmplat ceva și mi-a pierit cheful de joacă. Complet. Definitiv până la proba contrarie. Care sper să nu mai vină niciodată.

Când mi-a pierit cheful de joacă, a dispărut și cheful de sex. Asta s-a întâmplat, în mare. Iar pofta de joacă a dispărut treptat, începând cu momentul traumatic al plecării tatălui meu și sfârșind cu un martiraj impus. Printre picături, am sesizat că femeile care s-au căsătorit virgine și au avut un singur partener pot muri de cancer de col uterin. Că sexul neigienic duce la infecții urinare și mai târziu la insuficiență renală. Că am adunat de-a lungul timpului BTS-uri, sarcini nedorite, jigniri adresate corpului meu gol, orgasme obligatorii ca la armată, apropouri grețoase, dispreț suveran pentru sexul femeiesc.

Și atunci mi-am jurat că voi refuza să las plăcerea sexuală pe mâna controlorilor de viață privată. Că nu voi mai permite ca aspectul fizic și performanțele sexuale ale unui bărbat să mă impresioneze într-atât, încât să-i permit să mă abandoneze singură în sala de travaliu, singură în fața unui avort, sau pur și simplu singură. Pentru că a auzit el că nu am reușit să satisfac nevoile felurite și infinite ale unei străine. Sau poate pentru că nu semăn suficient de mult cu Maica Tereza ori, pur și simplu, cu maica lui, adică cu mă-sa.

Printre cele mai fatale discursuri antisex pe care le-am auzit vreodată, îndreptate împotriva apetitului meu sexual, aș exemplifica: știu că umbli cu diverși bărbați și că le dai flit când nu-ți mai convin; eu nu fac sex aiurea, ca tine; sexul se face pentru procreere și niciodată în zilele de post; iar te mănâncă…?; femeile trecute de o anumită vârstă și care încă vor sex se numesc arzoaie; tot o să te bip până ieși la pensie; femeia e curvă și când merge la farmacie; nu-mi pot vindeca boala psihică declanșată de o problemă de sănătate pentru că nu am viață sexuală.

Creșteți și înmulțiți-vă, spune Biblia, dar nu ne spune când să ne oprim. Nu ne spune nimeni că bărbații nu vor să audă cât sunt de buni la pat. Că mângâierile tandre sunt pentru copii. Că adulții joacă la categoria grea, unde se folosesc de jucării sexuale, dildo-uri, vibratoare, arsenale de accesorii erotice, scenarii erotico-fanteziste și etcetera. Taina sexului trebuie să o descoperim singuri, alături de partenerul potrivit, orbecăind prin desișul de soacre, fete bătrâne, vecini curioși, rude atotștiutoare, șefi frustrați sexual amatori de secte religioase, trecând prin nașteri, avorturi, decepții sentimentale, decese, depresii și etcaetera.

Nu mă pot abține să nu mă întreb: dacă am reușit să prelungim speranța de viață prin mijloace artificiale, oare nu am putea prelungi dragostea cu jucării erotice? Oare nu e mai igienic un penis artificial, aseptic, decât cel natural purtător de boli și semințe de omuleți deseori nedoriți? Cum să savurăm prezența unui partener dacă nu ne acceptăm propriul erotism?

Dar mai ales, de ce și de când ne stabilesc ceilalți dreptul la sex? Noi, femeile, cele care naștem copii, suportăm menstruații, suntem mame, soții, foste soții, fiice de bărbați dificili, subordonate ale șefilor bărbați care ne dau prime și uși noi de termopan în funcție de disponibilitate, noi când vom considera un vibrator la fel de util și normal precum un prosop de bumbac?

Lasă un răspuns