Dulce

Un zâmbet roșu în ceașca ta de ceai

Se alungește dincolo de buzele ei albe,

De porțelan.

Întind mâna și zâmbetul se culcușește în palma mea,

Ia forma unei inimi, să fie inima ta?

Oare? Așa ușor să fie să te țin în palmă,

Sau buzele tale au fugit de tine

Dorind să zboare, libere, spre mine?

Inima doarme, roșie, sforăind ușor

Și oftând.

Închid palma, dar când o deschid, au dispărut

Și zâmbetul, și inima, și tu,

Iar eu încerc să-mi amintesc cine erai,

Ce dragoste-am pierdut.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.