Bleah. Bilanţ de blog.
Mi-e o silă imensă când mă gândesc că trebuie să hotărăsc dacă voi continua sau nu blogul. Dar aşa sunt eu. Dau şanse un an unei noi activităţi, iar dacă nu există randament dau (sau iau) flit. Iar acest an se apropie de final prin septembrie.
Pe scurt: nicio şansă să trăiesc din blog. Muream de foame din prima lună şi muream de foame şi acum. În condiţiile acestea, chiar mă apucă dracii când văd că unii fac mii de euro din blogging, dar nu de invidie, ci pentru că eu una n-aş putea face ca ei. Mi se pare incorect şi neloial faţă de oameni.
Nu trebuie să semnalez când un articol este advertorial. Dar nu e corect faţă de cititor. Nu trebuie să cercetez dacă o campanie este pe bune sau e doar de florile mărului, a se citi publicitate şi imagine, pentru că cel care plăteşte vrea să dea bine şi nu vrea să fie tras de mânecă când greşeşte. Toţi vor poveşti nemuritoare, nu fapte. Nu trebuie să mă supăr când regulile se schimbă pe parcurs, deşi ele se schimbă mereu, şi se schimbă doar pentru unii.
Deci bilanţul de blog ca şi sursă de bani este negativ. Ori cunoşti pe cine trebuie, ori ai o coloană vertebrală cu flexibilitatea salciei, ori eşti muritor de foame şi nu ai de făcut ceva mai bun decât să lauzi tot ce prinzi în jur, pentru o plată de multe ori insignifiantă. Nu e nicio ruşine să fii într-una dintre situaţiile enumerate, doar că eu nu mă regăsesc în niciuna dintre ele. De nenumărate ori am mulţumit soartei că am un serviciu real, cu bani reali, cu oameni reali. Că am făcut alegerile corecte în viaţă şi că pot trăi în lumea reală, iar asta e mare lucru.
Concluzia: blogul ca sursă de venit nu este o alegere potrivită pentru mine. Voi continua ca blog exclusiv personal.