Căldură mare, moncher…
Mă bucur foarte mult că s-a terminat vara, este anotimpul vacanțelor și concediilor dar în același timp și anotimpul căldurilor insuportabile. Pe aici prin zona de câmpie în care locuiesc verile sunt toride, zăpușeala insuportabilă iar aerul condiționat obligatoriu. Din acest motiv al căldurilor năucitoare, firmele de service aer conditionat sunt foarte solicitate în anotimpul călduros.
Însă nu am avut mereu aer condiționat, dar verile au fost mereu la fel de grele ca cele din timpurile de azi. În copilărie foloseam după- amiezile de vară pentru a dormi, și nu simțeam căldura așa de mult, dar pe atunci aveam avantajul că vacanțele de vară pentru elevi durau pe toată perioada lunilor fierbinți. În plus, mama folosea fel de fel de tertipuri pentru a scădea temperatura în casă, precum: lipea folie de aluminiu la fereastră, punea draperii în fața geamurilor și le uda constant, ne uda cu furtunul odată la câteva ore pentru a ne răcori și, rareori, folosea ventilatoare dacă zăpușeala devenea insuportabilă. Însă era de părere că ventilatoarele fac și rău, nu doar bine, pentru că în timp ce ventilau aerul trimiteau spre plămânii copiilor ei dragi tot praful din cameră. Astăzi știu că ea avea dreptate și că nimic nu vine fără dezavantaje, dar mai știu că pentru a ocoli efectele negative ale oricărui fapt, trebuie doar să-l folosim cu precauție, în anumite limite, Mai exact, este de preferat să nu locuim în camera în care folosim ventilatorul și să adaptăm puterea acestuia în funcție de dimensiunile camerei.
În zilele de azi folosim mai mult aerul condiționat și mai puțin ventilatorul, pentru că aerul condiționat este mult mai eficient, reușind nu doar să creeze o boare de vânt în aerul stătut al camerei, ci să scadă temperatura camerei cu multe grade Celsius. În același timp, aerul condiționat nu poate fi dărâmat, nu poate accidenta copii mici care își pun mânuțele printre palele sale și oferă o filtrare a aerului folosit, ceea ce ventilatorul nu poate oferi. Aerul condiționat este uneori blamat pentru diverse afecțiuni ale aparatului respirator, unele chiar destul de grave precum pneumonii sau bronșite, dar eu personal cred că dacă este folosit cu măsură aduce multe beneficii oricărui om.
În general, persoanele care se îmbolnăvesc de la aerul condiționat sunt aceleași care, acum zeci de ani, se îmbolnăveau pentru că mâncau gheață pentru a se răcori. În trecut ca și astăzi regulile de bun simț sunt aceleași, deși metodele s-au schimbat. Astfel, orice aparatură am folosi, nu trebuie să stăm în fața ei, ci la o oarecare distanță. Spre exemplu, aerul condiționat din mașină este de preferat să îl orientăm spre lateral sau spre picioare și nu exact în față, unde poate irita nasul și gâtul. În plus, diferența de temperatură dintre temperatura camerei și temperatura de afară nu trebuie să depășească 10 grade, pentru a nu solicita prea mult efortul de adaptare al organismului. Filtrele aparatului de aer condiționat trebuie curățate permanent, pentru a nu introduce în cameră aerul poluat și praful de afară.
Respectând câteva reguli, oricine poate folosi aerul condiționat fără a suporta niciun incovenient major din pricina lui.