Un preţ la raft, altul la casa de marcat. Promoţii cu parfum de ţeapă.
Când mi s-a întâmplat într-un hipermarket, să-i spunem Carrefour, să aleg un produs cu preţ de raft de 60 lei şi să mi se ceară un preţ mai mare la casă (100 lei), am crezut că este o regretabilă, irepetabilă şi umană eroare.
5 minute a durat până când a venit şefa de tură la casa de marcat pentru a vedea care e problema. Diferenţa de preţ era aproape dublă între raft şi casa de marcat. I-am explicat asta cu calm, aşa cum o mai explicasem odată încasatoarei. Şefa de tură a chemat fata de la raion.
5 minute a durat până când a venit fata de la raion ca să asculte aceeaşi poveste, să i-o explic de câteva ori, şi să-mi spună despre promoţia senzaţională a magazinului, prin care dacă aş fi cumpărat 2 produse de acelaşi tip, aş fi plătit 100 lei. Eu nu alesesem produsele la promoţie. Ea nu vroia să înţeleagă. Eu am bănuit că înţelesese mai bine decât lăsa să se vadă.
Finalul? După cele 10 minute aritmetice fata de la raion mi-a propus să mai urc odată cu toate produsele şi cu copilul după mine, pentru a putea vedea noi la faţa locului preţul exact al produsului, pentru că se pare că se făcuse o confuzie nevinovată între preţul produsului meu şi preţul promoţiei.
Am zis pas respectabilei propuneri şi am plecat fără să plătesc, ca o fraieră, fără să ştiu că neconcordanţa de preţ dintre raft şi casă se pedepseşte prin amendă. Bine că nu aveam bani la mine, pentru că eu una nu mai verific de mult socotelile caselor de marcat, şi prost fac!
După cum am spus, la momentul acela am crezut că este vorba de o greşeală rară, umană şi neintenţionată. Azi însă alţi actori, acelaşi scenariu, alt hipermarket, să-i spunem Kaufland. Numai că de data asta actorul a schimbat puţin scenariul. La fel ca şi mine, luase un produs la promoţie care la raft costa 2 lei, iar la casă vreo 6.
– Vă plătesc eu diferenţa de bani, a zis la un moment dat clientul de după el, ca să îndulcească duritatea cu care păţitul a vorbit încasatoarei.
– Te crezi deştept? Crezi că e vorba de bani? Crezi că eu nu-mi permit să cumpăr cu preţ dublu? Dacă eşti în bani, de ce nu le plăteşti LOR amenda?
Mi-am amintit de vremurile în care profesorii şi poliţiştii erau respectaţi. De vremurile în care cuvântul savant nu ieşise din vocabular. De vremurile în care şmechereala era pedepsită iar prima lege respectată era cea a bunului simţ.
– Nu e vorba de bani, deşteptule, e vorba de bun- simţ!