The Vicious Kind (Inimi nestatornice). Cain şi Abel, reloaded
Of, unele filme sunt atât de interesante seara! Însă dimineaţa, precum Cenuşăreasa, revin la statutul lor de creaţii puţin credibile, cu o grămadă de false probleme, iar întâmplările reale îşi reiau netulburate acţiunea din Viaţa bate filmul. Nu pentru că viaţa reală e mai palpitantă, ci pentru că este filmul este mult mai puţin credibil.
Filmul în cauză apelează la vechiul mit biblic al fraţilor opuşi ca fire şi ca destin. În peliculă, mama băieţilor, căzută în păcat asemenea Evei, i-a părăsit când erau mici şi a decedat curând după aceea. Fratele mai mare este Răul, viciosul, fumătorul, curvarul, bătăuşul, ciudatul şi trădătorul tuturor, care însă în mod ciudat ajunge să le afle secretele: că de fapt mama lor nu a fost o curvă trădătoare ci o femeie care a părăsit familia pentru că se săturase să fie înşelată de soţ, că iubita fratelui său este atrasă de un băiat inocent dar şi de caracterul tipului rău fără a fi o curvă şi că propriul tată este de fapt vinovat de drept pentru destrămarea familiei.
În final filmul cred că ne spune că în viaţă minţim pentru că nu avem puterea de a recunoaşte adevărul. Continuăm să minţim pentru a-i proteja pe cei inocenţi ca vârstă sau pur şi simplu ca şi constituţie mentală. Chiar e o fază memorabilă la un moment dat, când sunt trei persoane în maşină, iar două dintre ele nu spun nimic din ce ştiu pentru a proteja fericirea celui de-al treilea, Inocentul.
Sinceră să fiu mi-a plăcut personajul tipului rău, pentru că mi s-a părut cel mai sincer şi mai plin de viaţă dintre toţi. Fratele bun e prea bun şi prea cocoloşit, iar în viaţă inocenţii sunt protejaţi doar până la o anumită vârstă, dincolo de care e de datoria lor să devină cât mai răi.
Filmul redă bine tensiunea dramatică dintre Caleb, the evil one şi iubita fratelui prea bun. Am văzut cum îi zăpăceşte minţile, cum ea se opune din toate puterile, cum se atrag ca doi magneţi şi eşuează într-o poveste de dragoste imposibilă. Şi în afară de faptul că a fost prost gândit scenariul când a spus că adulterul tipei cu fratele rău se va petrece la doi paşi de fratele bun şi în casa părintească a tatălui lor, chiar am simţit iubirea lor. Chiar simţi obsesia aia când te îndrăgosteşti de cineva fără să ştii ce naiba ai, de ce te gândeşti mereu la omul acela şi fără să-ţi dai seama că iubeşti.
Atâta doar, aş fi schimbat finalul. Răul rămânea cu fata iar Iocentul se maturiza forţat. Dar asta doar dacă nu ar fi fost fraţi…
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=8WwgfenauD0]