Cele patruzeci de legi ale iubirii- Elif Shafak (recenzie carte)
Am citit-o cam pe nerăsuflate, captivată de poveste și de stilul autoarei. Nu m-a dezamăgit până la final. Este o poveste care îmbină anii 1200 cu contemporaneitatea, islamismul și creștinismul, sufismul cu fanatismul doctrinar și multe povești de viață.
Romanul este structurat pe două axe principale: romanul scris de un autor convertit la islamism și viața de zi cu zi a femeii care îi citește romanul prin prisma meseriei de recenzor literar. Romanul o captivează pe femeia de 40 de ani, căsătorită și mamă a trei copii, așa că în cele din urmă începe să discute cu autorul pe e-mail. Previzibil, cei doi își declară iubirea unul pentru celălalt încă dinainte de a se întâlni.
În romanul propriu zis urmărim parcursul lui Shams din Tabris, un derviș rătăcitor sufit. Menirea acestuia este de a-și găsi tovarășul de credință, care este tocmai Rumi, marele poet. Prietenia strânsă care se leagă între cei doi naște multe nemulțumiri în rândul familiei poetului și în rândul comunității. Legătura lor este presărată de discuții, lecții, confruntări de tot felul, fiind descrisă foarte frumos de autoare.
Finalul romanului, de altfel încântător, mi-a lăsat un gust amar. Când recenzoarea se întâlnește în final cu autorul romanului, află un adevăr dur despre acesta. Sufitul plin de înțelepciune, bărbatul frumos care trăia asemenea unui derviș rătăcitor, este grav bolnav. Cu toate acestea, femeia își părăsește familia și îl urmează în călătoriile sale prin lume, până când acesta moare.
Ei bine, în acest moment inițial am lăcrimat și apoi m-am înfuriat. Păi după un roman întreg despre iubire, înțelepciune, întâmplări de viață, sufism, legi ale iubirii minunat transcrise, tocmai iubirea este cea care piere? Pentru ce atâtea cărți despre răbdare, credință, blândețe, dacă la final, după ce găsim iubirea, nu avem parte de ea? Menționez că partea referitoare la relația dintre agenta literară și scriitor este tratată rapid, în câteva pagini, de genul s-au îndrăgostit prin e-mail, s-au întâlnit, ea l-a urmat, el a murit. End of love story.
De asemenea, dervișul rătăcitor Shams din Tabriz este descris similar cu Hristos, adică înțelept, apropiat de pătura dezavantajată a societății (femei ușoare, leproși) și făcător de minuni. Asemenea lui Hristos, dervișul este ucis de dușmanii săi, destin de care înțeleptul era conștient și pe care îl primește cu brațele deschise.
După un roman despre religie, înțelepciune, pacifism și sufism, aventuri prin toată lumea, aflăm din nou, ca în Romeo și Julieta, că iubirea ne este interzisă. Căsătoria nu e interzisă, iar iubirea este permisă în cadrul căsătoriei doar uneori (soția dervișului este respinsă de acesta și moare de durere).
Păcat de romanul bine scris și documentat al autoarei, de istoriile nemaipomenite redate cu talent, de felul în care alternează anii 1200 cu anii 2000. Aș fi vrut ca un autor de talie internațională precum Elif Shafak să acorde o șansă reală iubirii, că de iubiri tragice este plină literatura.
De altfel, romanul merită citit.