Divertisul de luni
Pentru cine nu ştie, a început campania electorală. Din nou văd corturi politico- sanitare în care partizanii politici iau tensiunea băbuţelor cu drept de vot, în caz de hipotensiune probabil vor administra apă cu sare, iar în caz de hipertensiune vor extrage sânge ca să mai micşoreze presiunea sanguină. Că doar nu s-or apuca tocmai acum să ofere medicamente gratuite pensionarilor!
Duminică dimineaţa, după slujba de duminică, în parcul din faţa bisericii o doamnă doctor ne spune că vrea să ajungă deputat. Împarte cu mărinimie pliante de autopromovare, zâmbete şi promisiunea că va aduce medicina pe culmi înalte. Momentul este bine ales, căci băbuţele şi moşuleţii mai au o singură distracţie în viaţă: să stea la palavre pe băncile din faţa bisericii, după slujba religioasă. Numai că nu ştiu ce s-a întâmplat în anii aceştia de democraţie, dar când au auzit septagenarii şi octogenarii de medicină, medicamente şi asistenţă medicală, mai că nu au luat-o la bătaie pe doamna viitor deputat: care medicamente, domle, că în spital plăteşti tot!
În acest timp, hypermarketurile bine aprovizionate şi comercianţii continuă tactica furtului pe faţă din buzunarul cumpărătorilor. Doar în ultimele trei zile am luat ţeapă în două magazine diferite, unul alimentar şi altul de electronice. Am cumpărat o pungă de cereale, ca să-mi protejez colonul sclifosit. La raft scria 6 lei, la casă costa 10 lei. Păi cum aşa?, m-am oripilat eu, de parcă aş fi trăit printre oameni cinstiţi, într-o ţară civilizată. Meritul magazinului este că după ce am semnalat problema au rectificat-o chiar a doua zi. Preţul unei pungi de cereale a apărut în toată gogomănia lui la raft, scris mare şi incredibil de adevărat pentru o ţară săracă: 10 lei pentru 500 grame de cereale crocante :). De ce spun ţară săracă? Păi nu ştiu câţi dintre noi au o casă proprie la 30 de ani. Păi la ce-ţi trebuie casa ta, m-ar întreba răutăcioşii. Tu chiar nu ai ce face cu timpul tău. Ai putea să slugăreşti acasă şi la muncă, să zici merci că nu eşti bolnavă, şi să vezi cum trece timpul, pardon, viaţa. La ce-ţi trebuie ţie casă, şi aşa nu ai ce face cu ea.
La magazinul de electronice a fost mai haios. Am plătit produsul, şi automat vânzătoarea şi-a reţinut 1 leu din bănuţul meu. Pur şi simplu. Apoi am vrut să cumpăr o baterie care costa la raft 3.99, iar la casă 6.99. Păi atâta costă la casă, mi-a spus senin donşoara care era mai bogată cu 1 leu pentru că aşa hotărâse ea, pe banii mei. Păi nu mă interesează asta, mie atâta mi-aţi spus, atâta îmi luaţi, şi VICTORIE, am cumpărat o baterie cu preţul de la raft. Vă daţi seama ce realizare??? Am cumpărat un produs cu preţul afişat, adică nu la suprapreţ, aşa cum a devenit normal în ultima vreme în magazinele mari, unde omul vine cu mulţi bani şi teoretic nu mai este atent la mărunţişuri. Am bătut diverse apropouri cu privire la leuţul pe care îl reţinuse pentru că aşa a vrut ea, însă aici nu am mai avut succes. Am plecat fără el, tristă şi înfrântă. Am visat noaptea că va rămâne vânzătoare toată viaţa şi că va avea puşculiţa plină la final de carieră.
Şi la final, să nu te încrezi niciodată în vindecarea unei răceli la un copil mic. NU EXISTĂ AŞA CEVA. Perioada în care cei mici par sănătoşi este doar o pauză înainte de următoarea viroză, care de obicei este mult mai puternică decât ultima. Ce nu te omoară, te face mai puternic. 🙂