Ai fi împlinit un număr decent de ani, vreo 64

Este ziua ta

Azi ți-ai fi sărbătorit ziua de naștere. Ai fi împlinit o vârstă decentă dacă nu ai fi plecat după o scurtă dar teribilă suferință. Ai fi fost la pensie acum și ai fi așteptat nașterea celei de-a doua nepoate.

Te-ai fi trezit devreme ca să-ți pregătești cafeaua și să te aranjezi pentru vizitele prietenelor. Apropo, sunt toate în viață, dar sora ta ți s-a alăturat anul acesta, precum poate știi. Aș fi venit să te sărbătoresc și să-ți aduc cărți istorie și să-ți revezi nepoțica, pe care în fapt nu ai apucat să o cunoști. Am fi vorbit despre cum, în urmă cu 12 ani, ai învins cancerul și ai rămas alături de noi. Am fi vorbit despre tata și năzdrăvăniile lui, dar acum e prea târziu pentru că și el ți s-a alăturat dincolo.

Poate am fi rămas la tine câteva zile, că e vacanța de vară și mi-e dor de vechea mea cameră. Ai fi avut un smartphone plin de poze cu mine și fiica mea, un laptop cu cont de Facebook și cine știe câte fotografii noi în albumul foto de familie. Ai fi preparat ciocolată de casă, negrese și pișcoturi, spre încântarea nepoatei tale. Poate ai fi avut și un tort de ciocolată.

Noi încă vorbim despre tine

Cei care mai suntem pe aici încă vorbim de tine. Eu te mai visez uneori,  veselă și alături de mine. Nu am știut că ești de neînlocuit, că nimeni nu mă va mai încuraja așa cum ai făcut-o tu. Lipsa ta se simte undeva în profunzimile sufletului meu, unde ceva s-a dărâmat. Erai plină de ambiții, mi-ai insuflat simțul muncii și al corectitudinii și am fost puternică alături de tine. Eram atât de puternică, încât am crezut că puterea venea din interiorul meu. Acum cred că venea din interiorul tău. Și nu mai e putere ce simt, ci dor.

Oamenii s-au schimbat

Mă uit în jur și văd aceleași magazine, aceleași blocuri și aceeiași oameni. Sunt toți puțin mai vechi și puțin mai bătrâni. Dar îi privesc cu alți ochi și cu o întrebare mută: tu de ce nu ai putut rămâne între noi? Ce s-a întâmplat atât de oribil în corpul tău, că nu ai mai putut trăi printre noi? De ce tu și nu alții? De ce te-au acuzat postmortem de faptele pe care nu ți le-au reproșat în față? De ce lipsești atât de mult?

Am crezut că te vei întoarce într-un final, sub chipul altcuiva. Că te voi regăsi în altcineva, asemănător ție. Că e imposibil ca doza imensă de iubire, decență și corectitudine pe care le aveai în tine să nu se reverse din alte suflete asupra mea.

Dar anii au trecut, tu ai rămas o amintire iar eu m-am însingurat. Nu e nimeni ca tine. Nu e nimeni care să mă iubească cum m-ai iubit tu. Nici măcar la suprafață nu e nimeni atât de bun cum erai tu. Vorbeai frumos cu toată lumea. Ajutai pe toată lumea. Erai politicoasă, niciodată ironică sau duplicitară. Erai constantă și loială. Munceai cu dedicație și conștiinciozitate. Erai pacifistă, sobră și decentă. Erai de încredere.

Nici acum nu-mi pot explica cum de ai dispărut cu toate calitățile astea de pe fața pământului, de parcă numai tu le-ai fi avut. Și mă doare sufletul că nu te am măcar de ziua ta, ca să bem un ceai de mentă într-o zi de vară.

La mulți ani de pe Terra mamei mele, oriunde ar fi ea. Profesoară de istorie, mamă a doi copii, bunică postportem, încă în inimile și gândurile unora. 

3 răspunsuri la „Ai fi împlinit un număr decent de ani, vreo 64”

Lasă un răspuns